Scrisoare din Slovenia

Dan Brudaşcu – o voce responsabilă a timpului său

Născut la 26 martie 1951, în localitatea Ciucea, jud.Cluj, Dan Brudaşcu este, la cei 60 de ani împliniţi în această lună, una din marile personalităţi ale Clujului. Polivalent, omul de cultură clujean este un excelent traducător şi istoric literar, dar şi unul din cei mai activi publicişti ai momentului. A absolvit Facultatea de Filologie din Cluj (secţia engleză- română) în 1974 şi deţine un strălucit doctorat în ştiinţe filologice cu o teză dedicată lui Octavian Goga (Goga şi criticii săi, 2008). A făcut studii postuniversitare de marketing şi management internaţional, studii postuniversitare de comerţ exterior, a urmat cursuri de specializare în Marea Britanie şi Danemarca. A călătorit mult şi cu folos, în diverse ţări şi continente, stabilind trainice legături spirituale cu diverse culturi. A practicat diverse profesii, acumulând expertiză în domenii dintre cele mai variate. A fost, pe rând, muzeograf, realizator Radio-TV, ziarist, director studio TV, director de editură, director în cadrul Primăriei muncipiului Cluj-Napoca, cadru universitar, profesor onorific al Universităţii Districtului Columbia( SUA), deputat. Actualmente este directorul Casei Municipale de Cultură din Cluj-Napoca reuşind, de când deţine această funcţie, să dinamizeze activitatea instituţiei, în ciuda bugetului ei precar şi a salariilor modeste ale colaboratorilor săi. Nu în ultimul rând, Dan Brudaşcu este profesor universitar la Universitatea „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, fiind, fără îndoială, unul din dascălii de vocaţie ai acestei cetăţi universitare, dovedindu-se un desăvârşit pedagog şi un om care are vocaţia apropierii de oameni, de tânăra generaţie.
Fiind dotat cu o fabuloasă putere de muncă, a publicat peste 3.000 articole, eseuri, recenzii, reportaje, note de lectură, traduceri, interviuri etc. în publicaţii din ţară precum şi din SUA, Marea Britanie, Canada, Coreea de Sud, Croaţia, Serbia, Ungaria, Israel etc. A publicat peste 90 de cărţi din cele mai diverse domeniii: traduceri, eseuri, istorie şi critică literară, cursuri universitare, dicţionare, antologii, ediţii îngrijite. De aceea e foarte dificil să analizezi în câteva rânduri personalitatea complexă a lui Dan Brudaşcu, cu nenumărate faţete, cu mii şi mii de pagini scrise şi risipite prin diverse publicaţii şi volume, unele colective. Toate aceste contribuţii dovedesc o implicare profundă şi responsabilă în viaţa culturală, socială şi politică a ţării. După modelul autorului care i-a marcat profund întreaga activitate, Octavian Goga, Dan Brudaşcu asigură scrisului o vie implicare morală şi politică. Verticalitatea atitudinii, patosul temperat, cultul adevărului rostit fără menajamente, dar şi un anume demon al polemicii au fost întotdeauna pilonii de bază ai scrisului şi atitudinilor sale. Poate de aceea, scrisul şi activitatea lui Dan Brudaşcu i-au adus nu numai numeroşi admiratori, ci şi suficienţi adversari, mai ales din zona politică, un domeniu în care caracterul (iar Dan Brudaşcu este un om de caracter) e, de cele mai multe ori, un handicap. O carte recentă a sa, Atitudine şi nelinişti, ce conţine articole de istorie literară, dar şi luări de poziţie în chestiuni de importanţă civică, politică şi naţională, e una din cărtile definitorii pentru acest autor ce dovedeşte nu numai o vastă erudiţie, cu informaţii din varii domenii, ci şi o vie conştiinţă, o fecundă nelinişte, o activă atitudine în problemele de interes naţional.Spre deosebire de atâţia şi atâţia scriitori care văd în arta scrisului o pură delectare, o artă subtilă, lipsită de implicare socială, Dan Brudaşcu vede în scris o posibilitate de a dialoga cu semenii, de a deştepta conştiinţe şi de a mişca energii. Postura poetului care se refugiază într-un protector turn de fildeş este total străină acestui autor, după cum mărturiseşte în una din confesiunile sale:„Căci, prin cunoaştere şi dialog, se poate ajunge la cooperare şi colaborare. Se poate ajunge la aplanarea neînţelegerilor şi conflictelor. Intelectualul, scriitorul, indiferent unde trăieşte pe glob, are şi acest rol. Dar şi datorie. Pentru că acolo unde nu este dialog, unde muzele tac, vorbesc tunurile sau săbiile, iar mai nou bombele şi rachetele devastatoare. Eu sunt destul de conştient şi de limitele posibilităţilor de afirmare ale scriitorului în lumea de azi. Dar nu cred că asta trebuie să îl determine să se închidă în turnul lui de ivoriu, să contemple, dispreţuitor, evenimentele, să rămână indiferent la neajunsurile şi greutăţile traiului de zi cu zi. Pentru că dacă nu scrie şi acţionează pentru oameni, dacă se doreşte un guru, admirat şi adulat de un grup restrâns, scriitorul pierde o şansa majoră – aceea de a fi o voce responsabilă a timpului său”.Nu există o problemă de interes naţional, din ultimele decenii, care să nu fi atras interesul publicistului şi omului politic Dan Brudaşcu. În ciuda unei campanii de denigare şi de atacuri suburbane instrumentate împotriva sa, omul politic s-a ţinut mereu de partea adevărului şi a interesului naţional. Să amintim doar luările sale de poziţie în cazul exploatării minereurilor de la Roşia Montană, caz în care nu s-a mulţumit doar să scrie articole, ci s-a adresat cu întrebări la o serie de oameni politici şi la reprezentanţi ai economiei naţionale. Scriitorul şi omul politic atacă în termeni energici acest „proiect otrăvit”, denunţând, fără menajamente, „agresivitatea dubioasă” şi publicitatea deşănţată, deloc dezinteresată, ce se face în favoarea unui proiect ce ameninţă viitorul unei regiuni şi existenţa mai multor generaţii. El nu se mulţumeşte să facă doar polemică gratuită, ci arată, hotărât, spre cei responsabili, capabili să pună capăt acestui scandalos proiect.
Nu mai puţin energic este Dan Brudaşcu atunci când discută relaţiile culturale şi politice cu Ungaria, problematică pe care o dezbate şi în lucrarea intitulată Pagini ungare (2002, 2009). Raporturile dintre români şi maghiari sunt dezbătute cu o generoasă capacitate de a înţelege şi de a explica problemele litigioase dintre cele două popoare. Criticul acordă spaţii largi, admirative marelui poet Ady Endre, analizează cu acribie ştiinţifică şi obiectivitate raporturile dintre poezia eminesciană şi cea a unor poeţi maghiari. Altădată, analizează situaţia minorităţii româneşti din Ungaria, în capitolul Românii din Ungaria, folosind o mare diversitate de informaţii, în care erudiţia face casă bună cu o deplină obiectivitate. La fel procedează atunci când consacră un capitol prelaţilor şi cărturarilor români dintre secolele al XII-lea şi al XVI-lea, subliniind rolul nobilimii de origine română în statul maghiar, pe plan politic, militar, administrativ sau religios. Latura ştiinţifică a preocupărilor sale nu-l împiedică să adreseze scrisori deschise lui José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, lui Füzes Oszkár, ambasadorul Republicii Ungare la Bucureşti şi lui Lászlo Solyom, fostul preşedinte al Republicii Ungare, prin care scriitorul clujean denunţă energic abuzurile şi sfidările autorităţilor de la Budapesta la adresa statului român, sfidări care continuă şi în zilele noastre.
O parte însemnată a scrisului lui Dan Brudaşcu este cel din domeniul traducerilor. A tradus şi publicat, prin diverse reviste, dar şi în antologii, peste 800 de poeţi din întreaga lume. Şi-a început activitatea de traducător încă din timpul când era elev la Liceul „Ady-Şincai” din Cluj, când publica traduceri şi poezie originală în revista A.B.C. a liceului. Munca traducătorului, subliniază Dan Brudaşcu, nu este una mecanică. El nu „traduce doar cuvinte, ci, mai ales, trăiri, sentimente, fapte de suflet, concepţii despre viaţa şi relatiile interumane, dovezi ale istoriei, culturii si spiritualitătii unui popor. El, conştient sau nu, se pune în slujba a cel puţin două popoare pe care, prin munca sa, încearcă să le apropie, să le facă să se înţeleagă reciproc şi, implicit, să se respecte mai mult”. Traducerile sale din limba română în limba engleză, dar şi antologiile sale (realizate în colaborare) în limbi mai exotice cum ar fi coreeana, i-au creat lui Dan Brudaşcu faima unui veritabil ambasador al culturii noastre în lume. În ultima vreme, poetul clujean a iniţiat o vastă activitate de transpunere în limba engleză a unor poeţi contemporani.
Nu în ultimul rând, trebuie amintită pasiunea sa statornică pentru istoria literaturii, domeniu în care s-a afirmat mai ales ca un excelent cercetător al vieţii şi operei lui Octavian Goga. Fără nici o îndoială, el este cel mai competent expert în acest domeniu. Dar şi alţi autori, cum ar fi Eminescu, s-au bucurat de interesul său, iar contribuţiile sale nu sunt deloc neglijabile. Pasiunea sa pentru istorie l-a transfomat în autor al unor cărţi unice în cultura noastră, cum ar fi cea dedicată relaţiilor lui Octavian Goga cu francmasoneria, traducerea unei Scurte istorii a Coreei în româneşte sau o vastă, originală lucrare dedicată Iranului, De la imperiul elamit la revoluţia islamică (2009). Să amintim, doar în paranteză, că tot Domnia sa a înfiinţat şi a condus, ani la rând, o excelentă publicaţie, Cetatea culturală, pe care câţiva semidocţi rătăciţi în politica locală au reuşit, în cele din urmă, să o desfiinţeze, în ciuda rolului ei benefic jucat în cultura clujeană şi naţională. Sunt doar o mică parte din preocupările acestui savant neliniştit şi mereu curios, ale unui scriitor de mare talent şi de vastă erudiţie. La cei 60 de ani ai săi, Dan Brudaşcu are neîndoielnic tolba plină. Îi urăm ilustrului nostru concetăţean o viaţă lungă şi energia de a-şi duce până la capăt toate proiectele.
Ion CRISTOFOR

Bilanţ la 60 de ani – volum aniversar

Dan Brudaşcu: bilanţ la 60 de ani – volum aniversar.pdf

Puteţi citi acest volum numai cu Adobe Reader. Dacă nu aveţi instalat programul pe calculator, daţi click aici pentru instalare.

Cuprinsul volumului:

Introducere

Capitolul 1. Repere biografice
1.1. Activitatea ştiinţifică desfăşurată
1.2. Colaborări la reviste, posturi de radio şi TV
1.3. Colaborări la volume colective
1.4. Opera tiparită
1.5. Ediţii îngrijite
1.6. Traduceri din opera originală în alte limbi
1.7. Traduceri din literatura universală, în volum
1.7.1. Traduceri din poezia universală
1.7.2. Traduceri de proză
1.7.3. Alte traduceri
1.8. Premii literare, diplome, alte distincţii
1.9. Alte informaţii şi date

Capitolul 2. Implicare politică şi civică
2.1 Activitatea parlamentară

Capitolul 3. Munca de traducere
3.1. Din literatura universală
3.2. Din literatura română

Capitolul 4. Dan BRUDAŞCU – Editor, eseist, îngrijitor de ediţii
4.1. Octavian GOGA şi Francmasoneria
4.2. GOGA şi criticii săi
4.3. Degetele timpului

Capitolul 5. Dan BRUDAŞCU – ziarist

Anexe

Repere bibliografice şi referinţe critice
6.1. Carte. Autor şi editor
6.2. Referinţe critice din periodice
6.3. Critici. Recenzii. Discuţii. Analize
6.3.1 Politică
6.3.2 Partide şi mişcări politice
6.3.3. Drept. Legislaţie. Jurisprudenţă
6.3.4. Administraţie publică
6.4. Dialoguri filosofice sau discursive. Conversaţii pe diferite teme
6.5. Critică literară. Recenzie. Istorie literară

Referinţe critice

Concluzii

Bibliografie

Aniversarea împlinirii a 85 de ani de către dl. acad. Dumitru Protase

în prezidiu, la Casa Municipală de Cultură Cluj-Napoca

În vizită la fini – februarie 2011, Baia Mare

Album foto

Avertisment

Am constatat că în decursul zilei de azi, 15 noiembrie 2010, adresa mea de mail: brudascudan@hotmail.com a fost spartă de un hacker, care în numele meu, a transmis multora dintre corespondenţii mei următorul mesaj cu titlul: I need your assistance please!!! având conţinutul:

“How are you doing ? I’m sorry i did not inform you about my trip to Madrid – Spain for a program.I arrived spain successfully.But presently, I’m having a problem, I misplaced my wallet on my way to the hotel. Inside my wallet, I have most of my valuable items which I traveled with like my credit card, money and my telephone contact diary .Now, I have to sort out the bills I’m owing at the hotel so that I can start preparing to return home. The bill amounts to €1,200.Euros.
Please, I want you to loan me this money to enable me settle the bills. I promise I’ll Refund the money back to you as soon as i return.I know I could count on you that is why i am contacting you on this issue.Please let me know if you can be of any help. I do not have a phone to reach you with, that is why I had to send you an email.I will be expecting your response as soon as possible.
Thanks,
Dan

Fac precizarea că eu personal NU am trimis nimănui un astfel de mesaj şi îi rog pe cei care au primit să NU DEA CURS întrucât ne aflăm în faţa unei tentative de escrocherie la adresa bunăvoinţei unora. Eventual să sesizeze organele în drept şi pe cei de la Hotmail în legătură cu difuzarea unei asemenea mizerii morale.

Imagini de la vernisajul expoziţiei “Incursiune în istoria leului”

Revedere cu foşti colegi şi colaboratori din Primăria Cluj-Napoca

iulie 2010

Condiţia presei post-decembriste

Dr. Dan BRUDAŞCU

Foarte multă lume, analizând cele petrecute în ultimii 20 de ani, după lovitura de stat din 1989[1], susţine, mai în glumă, mai în serios, că starea deplorabilă în care se găseşte azi România s-ar datora într-o foarte mare măsură şi presei. Nu degeaba, ani la rândul, circula în diverse medii sintagma „cu televizorul aţi minţit poporul”[2]. După ce, ani de zile, vechiul regim promovase în presă numai oameni de „încredere”, în marea lor majoritate absolvenţi de Ştefan Gheorghiu sau indivizi agreaţi de Comitetul Central, dar şi de alte instituţii ale regimului, după 1990, în presa românească, au năvălit, nederanjaţi de nimeni, şi foarte mulţi oameni de foarte bună credinţă, dar mai ales enorm de mulţi agramaţi şi nechemaţi[3].
În general, în ţările cu o democraţie consolidată din întreaga lume, presa joacă un rol extrem de important şi plin de responsabilitate fiind, pe bună dreptate, numită „câinele de pază al democraţiei”. Se întâmplă, destul de frecvent, aşa cum mi-au relatat diverşi prieteni şi cunoscuţi, pe care-i am în întreaga lume, ca oamenii să-şi împărtăşească diverse ştiri, informaţii etc. Întrebaţi de unde deţin acele date, ei spun aproape invariabil că: „din presă”. Niciodată nu se întâmplă, ca vreuna din informaţiile apărute în presă, în ţările respective, să fie inexactă sau voit tendenţioasă, aservită vreunor interese de gaşcă etc. Cu alte cuvinte, după secole de practicare a presei, slujitorii acesteia din ţările respective au ajuns, cu foarte puţine excepţii, să slujească adevărul şi interesele general comunitare, devenind surse credibile şi respectate de către cetăţeni. S-a ajuns la o astfel de situaţie, deloc uşor, mai degrabă prin eforturi susţinute de autoperfecţionarea continuă, pe linie profesională, dar şi de conştientizare în ceea ce priveşte rolul şi atribuţiile ce le revin într-o societate autentic-democratică, aservită exclusiv intereselor comunităţilor din care ziariştii[4], ca şi cetăţeni, fac parte.
Privind retrospectiv şi fără absolut nici un fel de patimă, nu recunoaştem, din nefericire, decât foarte puţine din aceste caracteristici în ceea ce priveşte presa românească post-decembristă. Ne aducem cu toţii aminte, şi nu întotdeauna cu plăcere, cum, după 1990, din păcate până în zilele de astăzi, au apărut în presa românească, aşa cum spuneam, foarte mulţi nechemaţi, fără ca oamenii profesionişti şi cu adevărat responsabili să fi reacţionat în vreun fel, nu în sensul impunerii vreunei cenzuri, ci al descurajării acelor manifestări care, în foarte scurtă vreme, au transformat o serie de publicaţii centrale şi/sau locale în instituţii odioase, aservite unor găşti sau interese, care n-aveau absolut nimic de-a face nici cu deontologia acestei meserii, nici cu nevoia slujirii intereselor tinerei noastre democraţii, în sensul apărării acesteia de tendinţele reale, de deturnare a scopurilor şi intereselor statului român post-decembrist, în loc să se transforme în instituţii atât de necesare de orientare a opiniei publice spre valori esenţiale şi perene. Multe din ziarele pe care le avem în vedere au devenit un adevărat cancer, care a acţionat în mod permanent împotriva intereselor populaţiei şi statului de drept. Sunt, din nefericire, şi destul de multe cazurile în care mulţi emanaţi, aciuaţi în presă, au început să se folosească de aceasta pentru a-şi satisface exclusiv propriile interese, în mod concret pentru a se căpătui şi pentru a realiza, pe termen scurt, considerabile venituri[5]. Pentru a nu mi se reproşa că teoretizez sau exagerez, aş dori să exemplific cu situaţii cunoscute personal la nivelul municipiului Cluj-Napoca. Mizez pe faptul că există cetăţeni care-şi mai amintesc de comportamentul care are prea puţin de-a face cu o presă autentică, întâlnit la destui de mulţi dintre ziariştii post-decembrişti ai locului.
După cum se ştie, am petrecut o anumită perioadă de timp, alături de fostul primar al Clujului, Gheorghe Funar, care avea un teribil apetit de a comunica zilnic presei numeroase informaţii, unele cu adevărat importante, dar şi altele care aveau doar menirea de a şoca pe potenţialii cititori prin extravaganţa ideilor pe care ţinea morţiş să le aducă la cunoştinţa opiniei publice.
Eram nevoit, zilnic, să redactez un foarte mare număr de „comunicate” de presă. De cele mai multe ori, nu reuşeam să transmitem presei scrise şi audio vizuale clujene, pe faxurile Primăriei, aceste materiale până când primarul cerea să adăugăm mereu altele şi altele noi; câteva persoane[6] reuşeau cu greu să finalizeze, într-o zi lucrătoare, expedierea tuturor acestor comunicate. Au fost şi situaţii în care, ele apăreau în forma în care fuseseră transmise, fără nici cea mai mică modificare, dar, desigur, deşi redactate de mine sau colegii mei, însuşite şi semnate, fără ruşine, de membrii diverselor redacţii. Erau, însă, destul de frecvente cazurile, când, spre disperarea primarului, aproape nici unul din comunicatele sale nu era reţinut de presă. Deseori, în astfel de situaţii, el dispunea retrimiterea materialelor către presă. Desigur, fără ca de această dată rezultatele să difere substanţial faţă de cele din ziua precedentă. Se ajunsese, astfel încât, pentru a fi pe placul presei, edilul şef la care ne-am referit, să fie mult mai interesat de ecourile din presă faţă de lucrurile pozitive sau năzbâtiile ce-i treceau prin cap decât faţă de problemele, nu puţine, care aşteptau o soluţie corespunzătoare pentru a asigura bunul mers al activităţilor edilitar gospodăreşti în municipiu. Edilul în cauză îşi rezerva în fiecare dimineaţă un timp pentru a verifica personal ce şi cât, şi unde reţinuseră atenţia comunicatele lui din ziua precedentă. Aşa se face că, ori de câte ori, erau organizate conferinţe de presă, puţini erau ziariştii care să nu onoreze invitaţiile ce le erau adresate[7]. Nu lipseau, evident, situaţiile conflictuale deschise dintre primar şi interlocutorii lui. Reţin, în acest sens, dialogurile tensionate avute de el cu unii ziarişti locali. Tensiunile dispăreau, de cele mai multe ori, surprinzător de repede, mirându-mă, cel puţin pe mine personal.
După mai mulţi ani, pentru că nu m-a preocupat în mod deosebit exclusiv acest subiect, am reuşit să dezleg misterul acestei „schimbări de macaz” din partea unor ziarişti. După ce-l tăbăceau bine pe primarul ahtiat după glorie publicistică, unii dintre bătăuşii zarişti locali îi adresau acestuia, în nume personal, solicitări de alocare de spaţii comerciale sau alte obiective de interes şi pentru profit strict personal. Din câte ştiu, astfel de cereri erau soluţionate destul de prompt. Nu am fost niciodată preocupat, în mod deosebit, de astfel de situaţii, dar, îmi aduc aminte, printre altele că primarul în discuţie a aprobat unuia dintre criticii săi obţinerea unui spaţiu pe domeniu public, pe care îl deţine şi la această dată, într-o zonă cu mare vad comercial, pe care, noul om de afaceri a subînchiriat-o ulterior, chiar dacă legea interzicea în mod categoric astfel de practici.
Sunt, desigur, şi multe alte situaţii: spre exemplu, în perioada în care lucram în Primărie, dar şi ulterior, un ziarist dispărut între timp din peisajul presei locale, publica în fiecare zi, fără absolut nici un motiv, critici aiuristice la adresa mea, preluând tot felul de mizerii din acuzaţiile proferate de o minte bolnavă a unuia dintre cei care, înainte de 1989, obişnuia să ne toarne, pe mine şi pe soţia mea, la Securitate şi la alte organe ale statului comunist. Culmea penibilului e că acest personaj debutase în presa audio-vizuală clujeană într-o emisiune de sfârşit de săptămână pe care o coordonasem personal la postul local de televiziune. Când l-am întrebat care este cauza acestei violenţe, pentru mine total inexplicabile, individul mi-a răspuns senin că îndeplinea o comandă politică şi, în plus, avea de câştigat personal, după fiecare atac la adresa mea, din partea celor pentru care lucra. Desigur că orice om de bună credinţă îşi va completa informaţia cuprinsă în cele de mai sus, cu foarte multe alte exemple arhicunoscute deja din comportamentul aşa-zişilor „ziarişti post-decembrişti”, pentru că, de la aceste aparent nevinovate atacuri, îndreptate împotriva unora sau altora, s-a trecut fără pic de jenă, la adevărate linşaje mediatice. Adeseori, cu scopul declarat al şantajării celor criticaţi cu o dubioasă violenţă. Cei care doresc detalii în acest sens, îi invit să-şi amintească şi situaţiile petrecute în ultimii ani la nivelul presei locale.
Şi ca parlamentar de Cluj, am avut parte de o extrem de violentă campanie de denigrare şi de atacuri mârşave fără nici o motivaţie. Deranjată, se pare, de această reacţie absurdă împotriva mea, după ce putea să constate în mod direct eforturile pe care le făceam pentru a sluji exclusiv şi consecvent interesele locuitorilor judeţului Cluj, în calitate de parlamentar, una din angajatele biroului meu parlamentar, crezând că găsise soluţia potrivită pentru a pune capăt acestor virulente şi absurde atacuri, mi s-a adresat, la un sfârşit de săptămână, propunându-mi, nici mai mult nici mai puţin, să accept ideea de a plăti lunar ceea ce ea numise taxă de protecţie[8]. Interlocutoarea mea m-a asigurat că în felul acesta toate atacurile vor înceta, iar pe viitor, în plus, urma ca ori de câte ori aş mai fi fost atacat în presă, să beneficiez de articole prin care să fiu apărat sistematic. Întrucât nu mă ştiam absolut nevinovat faţă de electoratul clujean, nici părtaş sau implicat în activităţile ilicite[9], am refuzat categoric o asemenea soluţie, nu din zgârcenie, ci pur şi simplu cu infinită scârbă faţă de halul în care decăzuse presa post-decembristă.
Au urmat, la scurtă vreme, arestări în rândul unora dintre cei ce se dedeau la sau practicau astfel de „forme” de jurnalism[10]. Ca întotdeauna, într-o societate cum este cea românească – în cele din urmă justiţia şi o serie de structuri şi grupări politice, direct interesate, i-au scos pur şi simplu basma curată pe aceşti infractori veritabili de presă. Nu e de mirare, aşadar, şi exemplele ar putea curge la nesfârşit că, în prezent, foarte puţini sunt cei care mai cred cu adevărat că presa post-decembristă slujeşte cu adevărat interesele democraţiei şi valorile pentru care atâţia şi atâţia ziarişti, din diverse părţi ale lumii, au îndurat sacrificii enorme sau chiar şi-au pierdut viaţa spre a putea contribui la îndepărtarea unor asemenea situaţii din viaţa acestei lumi. N-aş vrea să se înţeleagă că, dând publicităţii aceste elemente, aş dori să nesocotesc sau să minimalizeze contribuţia mai mult decât lăudabilă a acelora care slujesc cu adevărat, în rândurile presei, interesele comunităţii, sau să nu ţin cont de importanţa şi contribuţia ce şi-au adus şi îşi aduc zi de zi la implementarea democraţiei, la apărarea libertăţii şi a valorilor pentru care atâţia s-au sacrificat.
Mi-am adus aminte de toate aceste elemente în momentul în care actuala putere a făcut aprecieri critice, total nedrepte, la adresa presei atentând, în fapt, la libertatea acesteia. Fără a susţine în nici un fel astfel de tendinţe ostile democraţiei, trebuie să recunosc că s-a ajuns la o astfel de situaţie dramatică şi datorită erorilor numeroase şi impardonabile făcute, după 1990, de mulţi dintre cei care-şi zic ziarişti, fără ca adevăraţii profesionişti să fi acţionat, cu mijloace specifice şi proprii, pentru a apăra demnitatea propriilor meserii în faţa imposturii celor nechemaţi şi iresponsabili, care pentru un blid de linte, sunt gata să se vândă oricui este dispus a-i cumpăra.

Note:
1 Fostul preşedinte Ion Iliescu, dar şi alţi „specialişti” apropiaţi lui, cel puţin sub aspect ideologic, se dau de ceasul morţii să ne convingă că în realitate ar fi fost vorba de o revoluţie, nu de o lovitură de stat. Intuim cel puţin câteva din argumentele susţinătorilor acestei interpretări, deşi, sincer, nu dăm doi bani pe ele. Evenimentele din decembrie 1989 au fost planificate şi coordonate de diverse servicii secrete străine care, profitând de atitudinea generală a românilor, beneficiind de sprijinul unor aborigeni, asemenea lui Ion Iliescu, dar şi alţii, nemulţumiţi de rolurile secundare distribuite lor în şi de vechiul regim, au acceptat să devină „liderii” acestui simulacru de revoluţie. Îmi menţin părerea, formulată de ani de zile, potrivit căreia Ion Iliescu nu a fost o binecuvântare pentru destinul poporului român. Ci, dimpotrivă, preluarea puterii de către el şi alţi emanaţi a condamnat, de atunci, din primele zile ale anului 1990, la situaţia dezastruoasă în care se află azi România. Modul samavolnic şi neruşinat în care s-a înţeles şi făcut trecerea spre economia de piaţă şi democraţie a conţinut in nuce majoritatea dezastrelor abătute peste ţară. Pentru că datorită viziunii stupide legată de „nu ne vindem ţara” a încurajat devastarea economiei româneşti şi preluarea acesteia, prin mijloace banditeşti de miliardarii de mucava de azi. Oare când se uită în oglindă, domnul Ion Iliescu nu are să-şi reproşeze nimic?
2 S-a avut în vedere nu doar circul pus la cale de pucişti, la televiziune, cu ajutorul unor alogeni, conectaţi la interesele unor servicii secrete străine, ci şi propaganda susţinută a partidului-stat prin intermediul televiziunii de stat unde rămăseseră mulţi din vechii lucrători promovaţi cu acceptul Secţiei de cadre a CC al PCR. Deci, „oameni de nădejde” ai noului „tătuc”.
3 La aceştia trebuie adăugaţi, după cum confirma, ca răspuns la o interpelare a mea în Parlament, un fost director al SRI, şi foarte mulţi ofiţeri sub acoperire, în principal din SRI, dar şi din alte servicii.
4 La baza unor astfel de progrese impresionante stau şi sacrificiile imense făcute de ziariştii din ţările respective, care, pentru slujirea adevărului, au acceptat deseori inclusiv sacrificiul suprem, s-au confruntat cu autorităţi abuzive, au plătit amenzi, au făcut detenţie, dar n-au renunţat nici o clipă la misiunea lor nobilă, refuzând compromiterea imaginii şi calităţii lor, respingând compromisuri aducătoare de profit imediat, dar cu impact dezastruios asupra lor pe termen lung.
5 Destul de rar, din fericire, poate şi datorită faptului că: „corb la corb nu-şi scoate ochii”, mai aflăm de diverse afaceri dubioase ale unor ziarişti sau patroni de ziare, despre şantajul exercitat asupra unor oameni politici sau de afaceri sau de câştigurile dubioase pe care le obţin unii. Cel mai recent caz, dezvăluit de presă, este salariul de 4 miliarde de lei pe lună realizat de patronul unui post bucureştean de televiziune, reţinut câteva zile sub acuzaţia de asociere cu un alt personaj, cu un nivel de pregătire şcolară deficitar, pentru şantaj. Practici similare au fost constatate şi în alte mari centre urbane ale ţării, fără ca, cel puţin până în prezent, justiţia să fi reuşit să clarifice lucrurile şi să aplice, corect, legea, descurajând pe viitor proliferarea unor astfel de practici.
6 Am în vedere întregul colectiv al Serviciului mass media din organigrama de atunci a Primăriei.
7 Astfel de ziarişti erau de-a dreptul disperaţi când primarul lipsea din oraş, fiind în concediu saui plecat din ţară. Pentru că le lipsea principala lor sursă de informare.
8 Ar fi fost vorba, potrivit spuselor ei, de câteva sute de dolari pe lună. Nu îmi amintesc, însă, nici suma, nici numele ziaristei care îi oferise „soluţia” prezentată mie.
9 Spre deosebire de majoritatea oamenilor politici, atât de la nivel local cât şi naţional, nu m-am implicat în nici o activitate ilicită, de spoliere a avuţiei publice, nu m-am asociat cu cineva în vederea obţinerii de beneficii uriaşe, cum e cazul atâtor marcante (dar şi obscure) figuri ale politicii şi vieţii publice post decembriste. Ca demnitar, am acţionat întotdeauna pentru respectarea legii, combaterea şi darea în vileag a abuzurilor şi a celor care le comiteau, chiar dacă, în câteva cazuri, aceştia erau chiar membri marcanţi ai guvernului prezidat de Adrian Năstase sau chiar ofiţeri superiori din structura Poliţiei.
10 Cunoscându-şi, se pare, propriile lor păcate (vezi, în acest sens, cazurile de corupţi din rândul unor judecători şi procurori etc.), reprezentanţii justiţiei post decembriste, poate şi la recomandarea unor forţe politice, spre a-şi demonstra, desigur, totala lor „independenţă”, au mătrăşit cum au ştiut mai bine toate aceste cazuri scoţând, până la urmă, basma curată, pe cei reţinuţi sub acuzaţii grave de încălcare a legii.