Dragi prieteni,

După cum, probabil, aţi aflat, m-am decis să particip anul acesta la campania electorală, candidând în Colegiul uninominal nr. 9 Cluj pentru Camera Deputaţilor. Iniţial am intenţionat să candidez ca independent. În urma constatării creerii, în mod artificial, a unor bariere artificiale şi nejustificate pentru independenţi, am renunţat şi am acceptat oferta P.R.M., partid pe lista căruia fusesem deputat în legislatura 2000-2004.
În prezent, campania electorală a atins, după mine, o cotă extrem de periculoasă, încurajând nu doar minciuna şi risipa, dar, fapt mult mai grav, şi agresivitatea primitivă împotriva adversarilor politici. Doar în judeţul Cluj, cred că se cheltuie în această campanie peste 50-60 de miliarde de lei. Aceasta în timp ce nu sunt bani pentru spitale şi şcoli, pentru pensii şi salarii decente, dar mai ales pentru investiţii în infrastructura din industria şi agricultura judeţului. Evident, aceste sume exagerat de mari nu sunt din buzunarele competitorilor înscrişi în cursa electorală, ci din diverse surse, unele de-a dreptul dubioase. Nu e locul aici să elucidăm acest aspect infracţional, nici numeroase alte manifestări de violenţă şi distrugere la care se dedau zi de zi bandele de tineri ale unor partide, în majoritatea cazurilor, în vizibilă stare de ebrietate, care distrug cu fanatism tot ce se poate distruge din afişajul adversarilor grupărilor lor politice.
Eu mă consider realizat şi sunt mulţumit cu ceea ce am făcut şi obţinut în viaţă. Nu sunt un om bogat, dar nici nu cer pomană nimănui. Personal, nu-mi doresc calitatea de parlamentar pentru orgolii personale sau spre înavuţire. Nu am nevoie de imunitate pentru a mă feri de răspundere pentru fapte penale sau pentru săvârşirea de abuzuri. Şi în mandatul precedent, din legislatura 2000-2004, am lucrat cu multă dăruire pentru oameni şi nevoile lor. Nu am strâns averi şi nu am trăit în huzur. Nu m-am înhăitat cu cei care, atunci ca şi acum, jefuiesc ţara şi avutul ei. Dar am adus, în schimb, pentru alţii – din străinătate – bunuri de peste 12,5 miliarde de lei (pentru şcoli, spitale, licee, instituţii de cultură, lăcaşuri de cult ş.a.), dar şi zeci de miliarde de lei de la bugetul de stat pentru diverse obiective economice ale judeţului Cluj şi am ajutat, ca deputat, ori de câte ori am putut şi pe oricine a avut nevoie de mine. Am ajutat de fiecare dată omul aflat în nevoie, indiferent de etnia lui. Nici o dată cu nesocotirea sau prin încălcarea legii. Dar întotdeauna până la capăt.
În lumea agresivă, idiferentă şi profund egoistă în care trăim, cred că este nevoie în continuare de asemenea fapte dezinteresate, iar oamenii, mai ales cei de la ţară, cei în general nebăgaţi în seamă şi dispreţuiţi de potentaţii politici, au mare nevoie de cineva care să le fie sincer alături, să-i asculte şi să-i ajute.
De câţiva ani sunt făcute, cu sprijinul unor forţe politice şi diplomatice externe, demersuri de culise şi se cheltuiesc sume uriaşe pentru a scoate P.R.M. din Parlament. De aceea, vă adresez rugămintea de a-mi da sprijinul vostru. Ca să pot câştiga mandatul de deputat nu sunt necesare doar voturile alegătorilor din Colegiul nr. 9 Cluj, ci şi voturi pentru P.R.M. în toată ţara, pentru a se atinge pragul minim de 5%.
Dacă apreciaţi că mai este nevoie în Parlamentul României şi de oameni oneşti, altruişti şi cu simţul răspunderii şi solidarităţii cu cei mulţi, cu cei care duc greul în această lume şi suportă toate batjocurile şi fărădelegile celor puternici, atunci îndrăznesc să vă rog ca, oriunde locuiţi, în judeţul Cluj sau în ţară, să votaţi candidaţii P.R.M. pentru Camera Deputaţilor şi Senat. Adunate, voturile dvs. mă ajută, indirect, şi pe mine.

Vă mulţumesc respectuos şi anticipat pentru înţelegere şi sprijin,

Prof. Dr. Dan BRUDAŞCU

Puterea distruge Munţii Apuseni

Aş dori să mă refer la situaţia social-economică a Apusenilor. Potrivit datelor statistice oficiale, cel puţin în judeţul Cluj, localităţile din z ona Munţilor Apuseni oferă cel mai redus nivel de trai. Tot aici, potrivit aceloraşi surse, situaţia şomerilor a atins cote alarmante, în unele localităţi depăşind 40-45% din totalul populaţiei active.

În ultimii 15 ani, guvernanţii au uitat că şi în Apuseni locuiesc oameni. Că şi aici se plătesc taxe şi impozite. Că şi moţii sau mocanii aşteaptă binefacerile Revoluţiei din decembrie 1989.

Cu siguranţă că aparatul de diversiune şi propagandă al actualei Puteri sau cel al Guvernării CDR, inclusiv al PNL şi PD, este pregătit să conteste aceste adevăruri dureroase. Dar, din fericire, nu poate ascunde la nesfârşit realitatea. adică nu poate trece cu vederea faptul că foarte multe exploatări miniere din Apuseni fie că au fost închise complet, fie că şi-au redus activitatea, aruncând pe drumuri zeci de mii de persoane. La fel, puţinele societăţi comerciale ce mai funcţionau la începutul anilor ’90 ai secolului trecut au fost privatizate fraudulos şi, treptat, au dispărut, lăsând şi ele pe drumuri alţi zeci de mii de foşti angajaţi.

În localităţile din Apuseni, valoarea investiţiilor făcute după 1990 este cea mai mică din întreaga ţară, în comparaţie cu celelalte zone ale României. Prin taxe şi impozite, dar şi prin afaceri oneroase, Puterea, atât cea a PSD, cât şi cea reprezentată de PNL-PD, a încercat să secătuiască avuţiile Apusenilor. Cu implicarea directă a actualilor baroni ai PSD sau a talibanilor PNL-PD, are loc, de câţiva ani, fără nici un fel de măsuri din partea factorilor responsabili, tăierea sălbatică a pădurilor, exploatarea iraţională a masei lemnoase. Rămân în urmă suprafeţe uriaşe defrişate complet, fapt ce are implicaţii nu doar ecologice, dar şi în privinţa eroziunii solului. Din acest punct de vedere, judeţul Cluj, în zona montană, înregistrează cea mai gravă eroziune a solului.

La fel de gravă este şi lipsa de răspundere a Guvernelor CDR, respectiv PSD-UDMR şi în ceea ce priveşte exploatarea resurselor argintifere şi aurifere. Cazul Roşia Montană şi afacerile murdare de care nu sunt străine guvernele menţionate a făcut înconjurul lumii, stârnind proteste vehemente. Comisioanele şi “sponsorizările” de milioane de dolari obţinute de Putere permit, însă, unor afacerişti dubioşi continuarea unui proiect care va face poporul român mai sărac şi va transforma Apusenii într-o zonă cu aspect selenar, distrugând flora, fauna şi dovezile etnogenezei noastre.

În cei patru ani de mandat ca deputat de Cluj, eu însumi originar din Apuseni, am fost permanent în contact cu locuitorii comunelor şi satelor din zona de munte. În felul acesta, îmi sunt cunoscute toate nevoile şi neajunsurile lor. Am constatat personal starea jalnică a drumurilor, dar şi faptul că în perioada de toamnă-iarnă multe aşezări moţeşti rămân izolate în voia sorţii. Oricum, datorită lipsei cvasi-generalizate a mijloacelor de transport, deşi la mică distanţă de centre urbane ca Huedinul, Turda sau Cluj-Napoca, moţii se deplasează cu foarte mare dificultate. Starea deplorabilă a drumurilor, corupţia şi birocraţia de nestăpânit nu încurajează nici investitorii particulari. Este inimaginabil de greu până şi salvărilor, maşinilor pompierilor sau ale poliţiei să pătrunde în unele din satele şi cătunele zonei montane.

Cu foarte puţine excepţii, aici lipsesc marea majoritate a utilităţilor care pot asigura un trai decent. Mă refer, în primul rând, la alimentarea cu apă şi canalizare, că despre gaz metan nici nu poate fi vorba. Mai există, numai în judeţul Cluj, peste 1000 de gospodării neelectrificate, din care circa 60% sunt situate în Apuseni. După 1990, s-a trecut la extinderea telefoniei, dar, în general, doar satele reşedinţă de comună beneficiază de telefoane. Ele lipsesc cu desăvârşire în majortatea satelor sau cătunelor componente.

Un alt neajuns major priveşte asistenţa medicală. Numărul cadrelor medicale şi al medicilor specialişti este în continuă scădere, medicii de familie se confruntă, la rândul lor, cu mari greutăţi, autorităţile locale rămânând surde faţă de nevoia de a asigura spaţii adecvate desfăşurării activităţii, lipsesc aproape cu desăvârşire cabinetele stomatologice, dar şi farmaciile sau punctele farmaceutice.

Nici şcoala nu se află într-o situaţie mai bună. Peste 35-40% din şcolile din apuseni funcţionează fără autorizaţie din partea forurilor competente. Acest fapt se datorează condiţiilor improprii în care îşi desfăşoară activitatea, dotărilor făcute pe la începutul anilor ’50 ai secolului trecut, dificultăţilor cu care se confruntă cadrele didactice etc. Ca urmare a comasării unor unităţi de învăţământ, sute de copii de moţ se deplasează, cel mai adesea pe jos, la mulţi kilometri distanţă. Nici autorităţile judeţene, nici Ministerul Educaţiei şi Cercetării n-au reuşit, în ultimii patru ani, să asigure mijloacele necesare pentru transportul elevilor. În timpul sezonului rece, aceştia se confruntă şi cu riscul de a fi atacaţi şi sfâşiaţi de fiarele pădurii.

Actualul preşedinte al României a recunoscut că în ţară persistă sărăcia. Dar nicăieri ea nu este mai lucie, mai hidoasă şi mai prezentă ca în Apuseni. Sunt mii de persoane, cel puţin în judeţul Cluj, pentru care este o problemă majoră cumpărarea unei bucăţi de pâine. Aici a redevenit o realitate sintagma: “Munţii noştri aur poartă/ Noi cerşim din poartă-n poartă”. Implicit, el a confirmat eşecul guvernelor postdecembriste, inclusiv al celor pesediste.

Constatând starea dezastruoasă, procentul ridicat al şomajului, absenţa unui program coerent pentru dezvoltarea acestei zone, valorificarea resurselor şi potenţialului său, am avut mai multe propuneri legislative. Astfel, în anul 2001 am promovat Propunerea legislativă privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Dezvoltare Economico-Socială şi de Reconversie Profesională a Zonelor din Munţii Apuseni. Această propunere, neînsuşită, din păcate, de Guvern, viza măsuri unitare pentru întreaga zonă a Apusenilor şi asigura posibilitatea soluţionării crizei economice şi ridicarea nivelului de trai al moţilor. În anul 2002, am propus o nouă iniţiativă, devenită Legea nr. 229/2002, privind modificarea şi completarea Legii nr. 33/1996 privind repunerea în unele drepturi economice a locuitorilor Munţilor Apuseni.

De asemenea, răspunzând solicitărilor locuitorilor din Roşia Montană, am cerut Grupului parlamentar al PRM din Camera Deputaţilor să iniţieze Moţiunea simplă Roşia Montană, iar ulterior am susţinut toate măsurile şi iniţiativele legislative legate de acest proiect.

Tot pe linie parlamentară, am susţinut, prin întrebări, interpelări şi declaraţii politice, restituirea, conform legii, a terenurilor şi pădurilor pentru locuitorii din Apuseni, precum şi pentru composesoratele din zonă. Nu în ultimul rând, am sprijinit sute de moţi din judeţul Cluj pentru rezolvarea unor probleme sociale şi economice, pensii, ajutoare sociale, obţinerea de drepturi ca refugiaţi şi condamnaţi politici etc.

Pe durata actualului mandat, am distribuit unor unităţi şcolare, medicale şi instituţii de cultură ajutoare materiale în valoare de 11 miliarde de lei. În cadrul acestora, am donat şi şcolilor din z ona de munte mobilier şcolar, aparatură pentru laboratoare de fizică şi chimie, peste 50 de calculatoare, cărţi, inclusiv cărţi de premii pentru cei mai merituoşi copii de moţi.

În cazul alegerii mele ca deputat de Cluj îmi voi continua şi intensifica eforturile în viitorul mandat pentru a contribui la ameliorarea traiului moţilor, pentru a readuce la viaţă această zonă importantă a ţării.

Votând candidaţii PRM la Preşedinţia României, Camera Deputaţilor şi Senat, moţii vor avea cine să-i apere şi să le reprezinte cauza. PRM, prin programul său economico-social, poate transforma Munţii Apuseni într-o adevărată Elveţie a bunăstării, a progresului.

Şantaj sau cacialma?

Întreaga mass-media, clasa politică, dar şi opinia publică românească au fost surprinse sâmbătă, 2 octombrie a.c., când domnul Theodor Stolojan şi-a anunţat brusc retragerea din cursa pentru alegerile prezidenţiale.

Momentul nu a fost lipsit, după cum s-a văzut, şi de situaţii penibile, lacrimogene, datorate nu atât eroului, cât partenerului de alianţă al acestuia.

După ce Traian Băsescu a izbucnit teatral în lacrimi, făcând o ţară întreagă să creadă că Theodor Stolojan s-ar fi aflat pe marginea gropii, într-o situaţie disperată, fără ieşire, tot el, la mai puţin de 24 de ore, revine, aproape îşi acuză partenerul de laşitate şi pentru o ieşire elegantă, crede el, din această situaţie penibilă, inventează în stilu-i pompieristic arhicunoscut un şantaj al P.S.D., din cauza căruia partenerul său ar fi renunţat la confruntare.

Situaţia unică în România postdecembristă a declanşat un val de talk-show-uri şi dezbateri aprinse, care încearcă realist sau fantezist să crape firul în patru şi să descopere adevărul.

Decizia domnului Stolojan nu este rezultatul unui şantaj politic. Nu vrem să se înţeleagă că P.S.D. nu ar fi capabil de aşa ceva! În mod curent şi în extracampanie electorală, partidul-stat recurge curent la cele mai neortodoxe metode pentru a-şi şicana adversarii politici.

Partidul România Mare ştie acest adevăr mai bine decât oricine altcineva, pentru că unde altundeva decât în laboratoarele de diversiune şi propagandă mincinoasă ale P.S.D. s-au elaborat toate atacurile, interne şi externe, îndreptate împotriva noastră, toate etichetele mincinoase, toate minciunile supermediatizate cu bani de la bugetul de stat?

În cazul domnului Stolojan este vorba, însă, de cu totul altceva.

În luna mai a.c. am efectuat o deplasare în străinătate. Din delegaţie au făcut parte şi parlamentari ai PSD şi PNL. Pe parcursul vizitei am discutat de mai multe ori cu colegii din PNL, inclusiv privind perspectivele la alegerile locale şi parlamentare ale diverselor partide politice, interlocutorii mei liberali exprimându-şi în luna mai, subliniez, mari rezerve privind şansele lor la alegerile prezidenţiale. Insistând să aflu cauzele acestei neîncrederi, ei mi-au relatat următoarele: credem că domnul Stolojan nu este un candidat care să ne asigure victoria, asta în cazul în care, în final, va accepta să candideze. La insistenţele mele, deputaţii liberali au mai adăugat: “domnule, Stolojan este omul lui Iliescu”. Pentru a mă convinge, ei au mai precizat şi următoarele: “cu circa doi ani în urmă, după debarcarea preşedintelui Stoica, încercam să-l convingem pe domnul Stolojan să preia preşedinţia PNL. În timpul şedinţei, consiliera sa i-a înmânat telefonul mobil, spunându-i că este căutat de preşedintele Iliescu. Pentru a vorbi cu acesta, domnul Stolojan a ieşit din sala de şedinţe. Convorbirea a durat circa un sfert de ceas. După ce a revenit în sală, subit şi spre surprinderea tuturor celor prezenţi, domnul Theodor Stolojan a acceptat să preia funcţia de preşedinte al PNL, fără nici un fel de alte discuţii. Nu noi, membrii PNL prezenţi la şedinţă, l-am convins, ci, se pare, preşedintele Ion Iliescu.

Încă un element, au adăugat colegii mei parlamentari liberali. “În primăvara anului 2003, la Bruxelles a avut loc o scenă ai cărui eroi au fost domnii Viorel Hrebenciuc şi Călin Popescu-Tăriceanu. La un moment dat, a început o discuţie între cei doi. Iritat, domnul Hrebenciuc i-a spus pe un ton răstit lui Tăriceanu: “Vedeţi-vă de treabă, că noi mai avem în orice clipă pregătiţi alţi 3-4 Stolojeni, să-i punem să vă conducă partidul”.

În continuarea discuţiilor, ca să mă convingă, partea liberală a ţinut să-mi reamintească şi faptul că domnul Theodor Stolojan a fost “descoperit” şi promovat politic de către preşedintele Ion Iliescu. Mai mult, domnul Stolojan s-a aflat în staff-ul electoral al preşedintelui Iliescu. Concluzia pe care insistau colegii mei liberali să o accept era aceea că domnul Ion Iliescu l-a trimis pe domnul Stolojan în fruntea PNL cu un scop clar: fie apropierea după alegeri de PSD, în vederea formării unui guvern de coaliţie, fie ca un fel de as în mâneca preşedintelui, în privinţa succesorului său la Cotroceni.

Rememorându-mi cele spuse în urmă cu circa cinci luni, am tras concluzia – la rândul meu – că decizia domnului Stolojan înseamnă îndeplinirea misiunii ce i-a fost încredinţată în urmă cu doi ani de zile de domnul Ion Iliescu. Doar din acest motiv, şi nu din altele, Theodor Stolojan a recurs la o cacealma de proporţii care, cu siguranţă, va costa PNL-ul nu numai prestigiul, ci şi numeroase voturi.

În ideea revenirii sale în fruntea PSD, domnul Ion Iliescu a dorit, iar Theodor Stolojan l-a ajutat, să elimine cât mai mult posibil Opoziţia, asigurând – speră dumnealui – reuşita PSD în alegeri. Domnul Iliescu a recurs la asemenea soluţie datorită, pe de o parte, rezultatelor mult sub aşteptări ale PSD la alegerile locale, iar pe de alta, semnalelor descurajatoare privind perspectivele sumbre la alegerile parlamentare şi prezidenţiale. Păpuşar politic, domnul Ion Iliescu a sacrificat şansele candidatului PSD pentru Cotroceni, de dragul iluzoriei reuşite a PSD la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor. El i-o plăteşte, astfel, infatuatului prim-ministru Adrian Năstase, pentru desele înfruntări din ultimii ani, pentru că, în noile condiţii, este sigur că Adrian Năstase va pierde competiţia.

Dezamăgit de guvernarea dezastruoasă a PSD, dar şi neîncrezător în matrozul Băsescu, electoratul român va fi ajutat să aleagă corect pe viitorul preşedinte al României: senatorul Corneliu Vadim Tudor, singura soluţie de salvare a ţării din situaţia disperată în care se află şi datorită activităţii desfăşurată de către Alianţa “DA” în legislatura anterioară, şi de către PSD în legislatura pe cale să se încheie. Mulţumesc.

Iliescu – un produs politic cu valabilitate expirată

Întreaga mass-medie din ţară şi numeroase agenţii de presă internaţionale au semnalat, recent, nu numai ostilitatea făţişă arătată lui Ion Iliescu, preşedintele României, la Montreal, cu prilejul festivităţilor de dezvelire a statuii Poetului Naţional Mihai Eminescu. Numeroşi români alfaţi la faţa locului au huiduit minute în şir pe acest ultim reprezentant al stalinismului din Europa, care, după cum se vede, nu este dezavuat şi contestat numai în ţară, ci şi cu prilajul numeroaselor sale deplasări nejustificate peste hotare.

Personal, nu agreez nici un fel de formă de agresivitate şi, de aceea, nu mă bucură lovirea lui Ion Iliescu de către emigrantul român Cristian Păvălucă. Ţin, însă, să-i felicit pe toţi protestatarii din Piaţa României din Montreal care au spus un “Nu” hotărât prezenţei acolo a politrucului kominternist. Este tot mai evident – şi acest lucru ar trebui să-l conştientizeze şi reprezentanţii PSD – că Ion Iliescu este un produs politic cu valabilitate expirată. Mai mult decât atât, apreciez că Ion Iliescu ar trebui să dea dovadă de demnitate şi să-şi prezinte demisia din funcţia de şef al Statului Român. Din câte cunosc, nici un alt conducători al României nu a ajuns în asemenea situaţii umilitoare şi jenante, cu toate că nu este pentru prima dată când emigranţii români din diverse ţări ale lumii au dezavuat politica de la Bucureşti şi pe reprezentanţii Puterii.

Ca secretar al Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor, mă simt personal insultat de faptul că poporul român este reprezentat peste hotare de o asemenea persoană, fluierată şi huiduită la o manifestare, care ar fi trebuit să fie şi să rămână un omagiu adus marelui nostru Poet Naţional, culturii române şi să constituie un moment deosebit de important în cronica relaţiilor româno-canadiene.

Renaşterea neorevizionismului, neoanexionismului şi neohorthysmului unguresc

În perioada 11-17 august a.c., la Kismaros, staţiune situată la circa 50 km de Budapesta, s-a desfăşurat cea de a VI-a ediţie a taberei intitulată Magyar Sziget (Insula maghiară), în realitate o acţiune neorevizionistă, neoanexionistă şi neohorthystă. În programul acesteia au fost înscrise conferinţe şi prelegeri care au încercat să demonstreze nedreptatea pe care ar fi suferit-o poporul maghiar în urma Tratatului de pace de la Trianon din 4 iunie 1920. Organizatorul manifestării a fost Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate, nume care ilustrează structura administrativ-teritorială a Ungariei Mari.

Pe durata desfăşurării taberei au fost scandate sloganuri ca “Să piară Trianonul!”, “Dreptate pentru Ungaria!” “Nu, nu, niciodată!”, “Sunt maghiar, nu turist!”. Fiecare participant a purtat tricouri albe sau negre pe care era imprimată una din lozincile de mai sus. Pretutindeni în tabără au fluturat steagurile Ungariei Mari şi cele ale armatei regale maghiare din perioada dualistă. Atmosfera ce a domnit în tabără a fost, mai degrabă, specifică regimului de teroare din timpul domniei lui Horthy, şi nu epocii în care Ungaria tocmai a devenit membră a NATO şi U.E.

Prin tabără au trecut circa 5.000 de participanţi, dintre care 600 au stat constant acolo.

În cadrul conferinţelor au luat cuvântul Fur Lajos, fost ministru al Apărării în perioada 1990-1992, Borbely Imre, fost deputat UDMR, Patrubany Nicolae (Miklos) din Cluj-Napoca, reprezentanţi ai Partidului Liber-Democrat, condus de David Ibolya, fost ministru al Justiţiei în Guvernul Orban, ai Partidului Agricultorilor, condus de ultranaţionalistul Csurka.

De la data desfăşurării acestei manifestări fasciste şi antisemite, autorităţile de stat ale României nu au avut nici o reacţie, deşi la Kismaros s-au proferat ameninţări la adresa integrităţii naţional statale româneşti, inclusiv de cetăţenii români de origine maghiară prezenţi acolo.

Având în vedere această tăcere inexplicabilă, ca şi frecventele atacuri îndreptate cu acest prilej împotriva României, în calitate de deputat de Cluj şi secretar al Comisiei de politică externă a Camerei Deputaţilor, am adresat o întrebare pe această temă ministrului de externe, domnul Mircea Dan Geoană solicitându-i:

1. Să ceară explicaţii Ministerului de Externe al Ungariei în legătură cu această acţiune neorevizionistă, neoanexionistă, antiromânească şi antisemită.
2. Să informeze organismele internaţionale, inclusiv Uniunea Europeană, în legătură cu organizarea şi desfăşurarea într-un stat membru NATO şi UE a unor acţiuni îndreptate împotriva statelor vecine, care pun în pericol siguranţa şi liniştea cetăţenilor acestor ţări.
3. Să ceară Guvernului ungar interzicerea pe viitor a unor asemenea manifestări, scoaterea în afara legii a Mişcării Tinerilor din cele 64 de Comitate şi sancţionarea participanţilor la această “tabără”.

De asemenea, am solicitat domnului Marian Florian Săniuţă, ministru al Administraţiei şi Internelor:

1. Să acţioneze pentru scoaterea în afara legii a filialelor din România ale Mişcării Tinerilor din cele 64 de comitate, mişcare neorevizionistă, neoanexionistă şi neohorthystă, dar şi vădit antisemită, şi sancţionarea, conform legii, a promotorilor acesteia.
2. Să identifice toate persoanele, cetăţeni români, care au participat la tabăra din Staţiunea Kismaros şi să demareze acţiunile legale pentru deferirea lor în justiţie pentru asociere în vederea comiterii de infracţiuni îndreptate împotriva statului român, a integrităţii şi suveranităţii sale, a liniştii şi siguranţei locuitorilor din Ardeal.
3. Să interzică organizarea şi desfăşurarea pe teritoriul României a absolut orice fel de acţiuni cu caracter fascist, anexionist şi revizionist.
4. Să aducă la cunoştinţa opiniei publice poziţia M.A.I. faţă de această nouă acţiune ostilă României găzduită de Ungaria, tolerată de autorităţile acestui stat.

În acelaşi timp, consider că ar fi fost de datoria procurorului general al României, domnul Ilie Botoş, să se autosesizeze şi să dispună începerea urmăririi penale pentru trimiterea în justiţie a acelor cetăţeni români de origine maghiară care au participat la o astfel de manifestare fascistă şi antisemită, îndreptată împotriva României şi locuitorilor Ardealului.

Intimidarea, şantajul şi teroarea – practici ale P.S.D. şi în turul II al alegerilor locale

După cum se ştie, campania electorală a continuat săptămânile din urmă într-un mare număr de localităţi din judeţul Cluj, mai precis acolo unde a fost programat cel de-al doilea tur al alegerilor pentru funcţiile de primar.

Partidul România Mare a fost înscris în această cursă în localităţile Câţcău, Palatca, Poieni şi Triteni. În ultima săptămână, conducerea filialei Cluj a P.R.M. a programat în aceste localităţi întâlniri cu electoratul pentru a dialoga cu acesta pe probleme de larg interes privind proiectele de dezvoltare social-economică şi priorităţile de avut în vedere în următorul mandat 2004 – 2008. În trei din aceste localităţi, întâlnirile s-au putut desfăşura, la ele participând numeroşi cetăţeni, atât din rândul membrilor şi simpatizanţilor P.R.M., cât şi al altor categorii socio-profesionale, dornici să ofere sprijinul lor candidaţilor partidului nostru.

Din păcate, o astfel de întâlnire nu a putut avea loc duminică, 13 iunie a.c., şi în comuna Câţcău. Motivul esenţial şi hilar l-a constituit teroarea, ameninţările, şantajul şi presiunile exercitate asupra candidatului P.R.M. Acesta a fost ameninţat direct de directorul general al S.C. Romsilva S.A. Cluj că, în cazul în care va îndrăzni să participe la turul doi al acestor alegeri (având ca şi contracandidat un reprezentant al P.S.D.), îl va demite din funcţia de brigadier silvic pe care o deţine actualmente în cadrul acestei instituţii de stat. Precizăm că directorul S.C. Romsilva S.A Cluj nu se află la prima ispravă infracţională de acest fel. Pe parcursul legislaturii recent încheiate, având în vedere atitudinea plină de demnitate şi refuzul constant şi categoric al domnului Ioan Neag, consilierul P.R.M. din comuna Beliş, de a trece la P.S.D., l-au determinat pe director, inginer victor Cherecheşiu, să îl retrogradeze din funcţie şi să îl ameninţe inclusiv cu desfacerea contractului de muncă.

De astfel de ameninţări, presiuni, şantaje au avut parte şi ceilalţi candidaţi ai P.R.M. rămaşi în turul al doilea al acestor alegeri, din partea celui atât de democratic partid despre care a făcut vorbire antevorbitoarea.

Reamintim, totodată, că P.S.D. a desfăşurat şi o cruntă campanie de presiuni şi intoxicări în marea majoritate a localităţilor judeţului Cluj pentru a determina electoratul să opteze neapărat pentru candidaţii săi. Între metodele folosite nu numai în localităţile în cauză, ci în întregul judeţ, aşa cum spuneam (metode care ne reamintesc de teroarea întâlnită la alegerile din 1946, cu prilejul instaurării dictaturii regimului comunist), sunt ameninţările potrivit cărora, în cazul în care nu va fi ales candidatul P.S.D., comunele respective nu vor mai beneficia de nici un fel de fonduri din bugetul Consiliului judeţean Cluj, iar noului primar nu-i vor fi recunoscute atribuţiile şi competenţele legale atunci când va părăsi comuna în care a fost ales.

O intensă activitate de intimidare şi ameninţare a fost orientată inclusiv spre populaţia de etnie rromă, ca şi spre persoanele cu venituri mici şi foarte mici. Aceştia au fost atenţionaţi şi ameninţaţi că îşi vor pierde drepturile ce le revin potrivit Legii venitului minim garantat, ca şi orice ajutoare sociale stabilite prin lege. La acestea se adaugă ameninţarea că nu vor mai fi eliberate bonuri pentru lemne de foc şi vor fi sistate orice fel de subsidii şi ajutoare pentru agricultori, pentru producătorii de carne şi lapte.

Pentru orice om civilizat, asemenea ameninţări reprezintă infracţiune şi s-ar impune luarea de măsuri urgente pentru pedepsirea lor potrivit legii. Tolerarea lor reprezintă un grav şi real pericol la adresa democraţiei şi instituţiilor statului de drept. Mai mult, neluarea nici unui fel de măsuri va încuraja punerea în operă a marii fraude pregătite pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale din luna noiembrie a anului curent.

Iată de ce, aducem la cunoştinţa opiniei publice, precum şi a ambasadelor statelor membre NATO şi Uniunea Europeană pentru a conştientiza nivelul ridicat de nocivitate pe care îl reprezintă P.S.D. pentru politica românească în ansamblul ei şi pentru obiectivele de integrare euro-atlantică a României.

Mulţumesc.

Presa şi democraţia

Recenta campanie electorală pentru alegerile din 6 iunie a.c. a scos în evidenţă, încă o dată, faptul că o bună parte a presei româneşti manifestă, în continuare, partizanat politic. Amintesc, în acest sens, faptul că atât la nivel judeţean, cât şi în presa centrală acest lucru este tot mai evident. Astfel, atât unele publicaţii, cât şi unele posturi de radio şi televiziune fie au marginalizat constant anumite partide politice, îndeosebi P.R.M., anagajându-se în autentice campanii de linşaj mediatic, fie nu au mai făcut nici un secret din opţiunea lor favorabilă Puterii sau unora dintre partidele înscrise în cursa electorală.

Ceea ce este şi mai frapant este faptul că o parte a acestor publicaţii sau posturi de radio şi TV se consideră independente. În aceste condiţii, se pune întrebarea, firească, în ce constă independenţa pe care acestea o reclamă atât vreme cât, aşa cum s-a întâmplat şi pe parcursul recentei campanii, materialele publicate sau difuzate au avut un caracter de evident angajament politic?

În general, în orice economie de piaţă, producătorii de mărfuri sau servicii sunt obligaţi, prin lege, să aducă la cunoştinţa potenţialilor beneficiari, prin etichete lipite pe ele, caracteristicile acestor produse sau servicii pentru ca toţi cei interesaţi să poată alege în deplină cunoştinţă de cauză. Din acest punct de vedere consider nepotrivit ca pe manşeta unui ziar sau din declaraţiile unor redactori de radio şi TV să rezulte o aşa-zisă independenţă, iar din materialele publicate sau difuzate să reiasă un incontesatabil partizanat politic.

Făcând afirmaţiile de mai sus, vrem să se înţeleagă că nu ne opunem libertăţii totale a presei, dar solicităm, cum e şi firesc, onestitate şi din partea reprezentanţilor acesteia. Credem că ar fi mult mai cinstit ca publicaţiile sau posturile de radio şi TV să nu inducă în eroare pe cititori, ascultători sau telespectatori pretinzând că sunt independente. Mai cinstit ar fi ca pe manşetele publicaţiilor să apară, după caz, precizarea: “Publicaţie pro-guvernametnală” sau “Publicaţie anti-guvernamentală”, iar la începutul fiecărei emisiuni de ştiri pe posturile de radio şi TV să se facă aceleaşi precizări. Cititorii, ascultătorii sau telespectatorii ar avea, astfel, posibilitatea de a citi sau urmări, în raport cu propriile opţiuni politice sau din curiozitate, materialele de presă scrisă sau audio-vizuală care îi interesează. Nu mi se pare onest să se afirme că este vorba de o publicaţie sau un post audio-vizual independent(ă) atâta vreme cât numai cei care au orbul găinilor nu se pot convinge de contrariu.

Cred că, într-un stat de drept, nimeni nu poate fi mai presus de lege, iar presa trebuie să admită şi ea acest principiu democratic.

Având în vedere cele întâmplate, ca şi folosirea presei în scopuri politice şi nu de informare, aşa cum se petrece în ţările lumii civilizate, voi propune Parlamentului României un proiect legislativ pentru clarificarea statutului presei scrise şi audio-vizuale din România şi a raportului acesteia cu partidele politice.

Amneziile lui Ioan Rus

Vedeţi ce se întâmplă dacă-şi permite cineva să se ducă în afară fără aprobarea secţiei de propagandă a C.C. al P.S.D.? Este taxat drept nereprezentativ pentru România.

De altfel, eu mi-am intitulat declaraţia politică de astăzi “Amneziile lui Ioan Rus”.

Voi preda textul respectiv pentru stenogramă, însă îmi permit să-l completez cu două observaţii.

Una dintre observaţii este tentativa din ce în ce mai vizibilă de a ţine sub supraveghere şi monitorizare strictă a reprezentanţilor opoziţiei. În acest sens, sunt două exemple: la multe dintre adunările electorale organizate de către Filiala Cluj a Partidului România Mare au fost prezenţi în sălile unde s-au desfăşurat aceste manifestări şi poliţişti care n-au venit ca şi simpli cetăţeni, ci au venit cu misiune clară de a determina electoratul să se teamă, să fie speriat şi să nu-şi poată exprima aceste puncte de vedere critice la adresa bunăstării şi realizărilor deosebite ale actualului regim.

Al doilea exemplu este acela rezultat din declaraţia personală a ministrului de interne, aseară, pe un post local de televiziune, care-şi ameninţa interlocutorul că are fotografii prin care să demonstreze implicarea unor membri ai opoziţiei în aşa-zisa discreditare a sa personală.

Întreb de la acest microfon, are cumva P.S.D. angajat un serviciu secret în structurile sale prin care ţine sub supraveghere opoziţia? Cine dă dreptul ministrului de interne şi administraţiei internelor să folosească instituţiile statului pentru monitorizarea, filmarea, înregistrarea reprezentanţilor opoziţiei?

Din acest punct de vedere, adresez un apel reprezentanţilor diplomaţi ai ţărilor membre ale NATO şi ale Uniunii Europene, în sensul de a sesiza gravul pericol pe care-l reprezintă în momentul de faţă exacerbarea tentativelor de cenzură la nivelul manifestărilor politice şi iată, şi spirituale, ale celor care-şi permit să gândească altfel decât partidul mamut, partidul-stat.

În ceea ce priveşte textul acestei declaraţii, domnule preşedinte, îl predau la stenogramă.

Mulţumesc pentru atenţie.

“Amneziile lui Ioan Rus”

Spre sfârşitul emisiunii electorale difuzată de postul local de televiziune “Antena 1″, marţi, 18 mai a.c., Ioan Rus, candidatul P.S.D. la funcţia de primar al Municipiului Cluj-Napoca făcea o afirmaţie care îl descalifică şi demonstrează că nici el personal şi nici partidul pe care îl reprezintă nu înţeleg sensurile şi valorile democraţiei.

Astfel, declara că actualul primar, dr.ec.Gheorghe Funar, ales în mod democratic de electoratul clujean pentru trei mandate consecutive, nu ar fi şi primarul său. Motivul invocat de Ioan Rus este faptul că primarul şi-a permis să solicite, prin scrisori deschise, demisia sa din funcţia de ministru de interne. El mai afirma că aceeaşi solicitare ar fi făcut-o şi un deputat de Cluj al cărui nume nu l-ar fi reţinut. Singurul element pe care, chipurile, l-a păstrat memoria sa ar fi relaţia dintre deputat şi o cântăreaţă. Cum era de aşteptat, savantul candidat P.S.D. nu a reţinut nici numele acesteia.

Cel pe care nu şi-l aminteşte Ioan Rus are numele de Dan Brudaşcu. Vreme de aproape patru ani, Dan Brudaşcu a adresat Ministerului de Interne şi, ulterior, Ministerului Administraţiei şi Internelor, circa 200 de întrebări şi interpelări pe probleme ridicate de locuitori ai judeţului Cluj sau pentru a pune capăt unor abuzuri şi grave încălcări de lege săvârşite de reprezentanţii administraţiei judeţene sau locale, de organele de poliţie, de şefii altor instituţii şi servicii aflaţi în subordinea ministrului Ioan Rus.

Dacă este adevărat că nici după semnarea a peste 200 de documente adresate lui Dan Brudaşcu, Ioan Rus nu-şi mai aminteşte numele acestuia, atunci putem trage concluzia că, după patru ani, acesta habar nu are de problemele ministerului pe care, chipurile, l-ar conduce. Mai mult, tot în această perioadă, în mod unilateral, actualul ministru Ioan Rus l-a sufocat pe deputatul Dan Brudaşcu cu urări şi felicitări atât cu prilejul zilei de naştere, cât şi cu prilejul marilor praznice şi sărbători naţionale. Oare nici de acestea nu-şi aduce aminte amnezicul Ioan Rus?

În altă ordine de idei, “cântăreaţa” al cărei nume nu vrea să-l pronunţe Ioan Rus, nu este alta decât Sava Negrean, nume cunoscut în ţară şi peste hotare. Oare în ultimii 30 de ani, telespectatorul Ioan Rus nu a urmărit absolut nici o emisiune de folclor, nu a ascultat nici o transmisiune radio, nu a participat la nici un concert dintre sutele la care a participat şi Sava Negrean şi şi-a câştigat un bun renume datorită unui repertoriu deosebit şi unor calităţi vocale şi interpretative aparte?

Dacă nu i-ar fi fost cunoscut numele Savei Negrean, oare de ce, în 1996, cu prilejul spectacolului organizat de P.S.D. în campania electorală, Ioan Rus, personal, a invitat-o insistent pe Sava Negrean? Dar, spre nenorocul lui Ioan Rus, Sava Negrean a refuzat invitaţia.

Din acel moment, răzbunătorul Ioan Rus a decis pedepsirea Savei Negrean, fapt care azi înseamnă interzicerea apariţiei sale la manifestări cultural-artistice organizate în Municipiul Cluj-Napoca şi în judeţul Cluj. “Democratul” Ioan Rus reintroduce, astfel, cenzura în cultura românească şi încearcă, cu disperarea neputinciosului, să stopeze evoluţia artistică a unui nume de referinţă a cântecului popular românesc.

Având în vedere doar această amnezie dubioasă a candidatului P.S.D., dorim să întrebăm electoratul clujean dacă are încredere să aleagă un asemenea primar în municipiul reşedinţă de judeţ. Avem şi din acest exemplu dovada clară că se urmăreşte, în fapt, restauraţia comunistă, nu numai la nivel naţional, ci şi în municipiul nostru.

Personal, recomand domnului Ioan Rus, având în vedere amnezia de care dă dovadă, să nu îşi mai neglijeze sănătatea, cu atât mai mult cu cât calitatea oficială pe care, încă, o deţine şi în care a fost numit şi niciodată ales, necesită o foarte sănătoasă memorie.

Stopaţi hidra satanisto-pesedistă!

După cum cunoaşteţi, la 14 iulie 1789 a avut loc Revoluţia Franceză, care a schimbat din temelii nu numai ţara în care s-a desfăşurat, ci întreaga Europă, iar ulterior întreaga lume. Valorile pe care le-au afirmat revoluţinarii francezi: “Legalite, Fraternite, Egalite” vor rămâne reperele fundamentale ale oricărei democraţii. Din păcate, ca urmare a contextului intern şi internaţional nefavorabil, programul revoluţiei de la 1789 nu a putut fi materializat, situaţia din Franţa post-revoluţionară agravându-se de la an la an, de la o lună la alta. După 15 ani, ca urmare a slăbiciunii forţelor politice revoluţionare, în Franţa s-a instaurat primul imperiu. În opinia unor specialişti, acesta a însemnat, în fapt, curmarea aspiraţiilor revoluţionare cu care s-a pornit la căderea Bastiliei. Deşi, aparent, imperiul napoleonian a adus măreţie şi glorie poporului francez, făcând din Franţa una din cele mai mari puteri militare ale epocii, pe plan internaţional el a însemnat insecuritatea statelor, agresiune, război, moarte, suferinţe şi distrugeri fără de număr.

200 de ani mai târziu, în 22 decembrie 1989, are loc şi în România un eveniment pe care unii îl consideră revoluţie, iar alţii lovitură de stat. Evenimentul de acum 15 ani punea capăt unui întreg şir de dictaturi de care, începând din 10 februarie 1938, poporul român nu a mai putut scăpa. Aproape la fel ca în Franţa, în perioada care s-a scurs s-au adâncit confruntările politice, iar ţara întreagă, din punct de vedere economic şi social, se prăbuşeşte cu fiecare zi. Nivelul de trai al populaţiei este la cote care evidenţiază caracterul dramatic cu care se confruntă populaţia ţării.

Spre deosebire, însă, de forţele politice franceze, în România şi-a afirmat caracterul malefic şi distrugător, în principal, o forţă politică, care, în mod cameleonic, şi-a schimbat fără încetare numele, crezând că astfel populaţia va fi indusă în eroare cu privire la responsabilitatea ce îi revine. În prezent, aceasta se numeşte PSD şi este principalul beneficiar al distrugerii, sub toate aspectele, a României post-revoluţionare.

În momentul de faţă, la fel ca Franţa începutului de veac XIX, România se află la răscruce, existând riscul real al restauraţiei unei forţe de tip dictatorial, care să arunce ţara într-o situaţie fără întoarcere. Pentru a pune capăt regimului imperial al lui Napoleon Bonaparte, a fost nevoie de coalizarea tuturor statelor europene. Se cunosc şi nu comentez acum şi aici rezultatele, inclusiv pentru poporul francez.

În cazul în care poporul român nu va da dovadă de maturitate, înţelepciune şi clarviziune, el riscă să repete greaşeala făcută de poporul francez, lăsându-se atras într-o aventură periculoasă de cei care au furat revoluţia română. Riscul unei asemenea întâmplări nedorite nu se repercutează doar asupra populaţiei, ci şi asupra echilibrului european, pentru că aceasta ar însemna, în fapt, reîntoarcerea la regimul de tip dictatorial pentru înlăturarea căruia şi-au dat viaţa sute de tineri în decembrie 1989. Un alt efect la fel de grav este îndepărtarea României de obiectivele integrării în structurile Uniunii Europene, Uniune care nu admite state cu regimuri dictatoriale, respinge limbajul dublu şi duplicitar, ideea restauraţiei partidului unic şi totalitar, încălcarea principiilor statului de drept, încurajarea corupţiei şi a clanurilor mafiote.

Iată de ce alegerile din 6 iunie 2004 sunt la fel de importante ca şi ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 15 ani. În cazul în care populaţia României ar opta pentru regimul compromis al clanului Iliescu-Năstase, ţara s-ar condamna la subdezvoltare, la izolare, la domnia unei forţe politice obişnuită să guverneze după metode şi principii de tip mafiot. Avem sub ochii noştri, astăzi, o Românie adusă la sapă de lemn, o Românie sărăcită, umilită, batjocorită în demnitatea ei naţională, cu milioane de şomeri şi cu peste 15 milioane de cetăţeni săraci şi foarte săraci.

Cealaltă variantă, de fapt, singura adecvată acestei situaţii dramatice, este schimbarea, dar adevărata schimbare, iar soluţia nu este decât una singură: sprijinul categoric acordat de populaţia ţării singurei forţe politice responsabile, ferm angajată în lupta pentruapărarea interesului naţional – Partidul România Mare. 6 iunie 2004 ar putea deveni, aşadar, “Thermidor-ul” poporului român, data când Hyidrei dictaturii patronate de foşti agenţi KGB şi de gineri de înalţi demnitari comunişti i se poate tăia definitv capul. Rezultatul votului în favoarea PRM şi a candidaţilor săi, inclusiv la Cluj-Napoca şi în judeţul Cluj este, aşadar, mai mult decât hotărâtor.

Iată de ce vă cer tuturor să votaţi candidaţii PRM, pentru a nu da satisfacţie Satanei, de ziua sa, votând pe reprezentantul său pe pământ românesc, respectiv PSD.

PSD, samsar al demnităţii româneşti

Duminică, 25 aprilie anul curent, la Arad a avut loc unul din cele mai ruşinoase şi umilitoare evenimente din istoria postbelică a României – amplasarea unui monument dedicat nu atât celor 13 generali criminali unguri din timpul Revoluţiei de la 1848, cărora le-au căzut victime peste 60.000 de români şi peste 300 de localităţi româneşti distruse, ci a unuia din simbolurile fundamentale ale odioasei monarhii austro-ungare.

Acţiunea nu s-a petrecut la voia întâmplării, ci în prezenţa unor emisari ai actualei Puteri.

De mult nu a mai primit poporul român o palmă mai usturătoare şi mai insultătoare. După ce au vândut sau furat avuţia acestei ţări, Puterea PSD şi acoliţii săi şi-au dat acordul şi la sfidarea şi jignirea demnităţii noastre naţionale. Nicăieri în lume nu ar fi fost posibil aşa ceva. Toate popoarele pun demnitatea lor naţională mai presus de orice. Doar în România subminarea demnităţii şi încălcarea mândriei poporului reprezintă obiective înscrise în programul de guvernare al unui partid politic – al PSD – în mod concret.

Aşa-zisa “Statuie a libertăţii” vrea să readucă mereu în mintea românilor visul etern al ungurilor, de refacere a Ungariei Mari. Cei 13 generali reprezintă în realitate cele 13 provincii ale fostei monarhii bicefale. Ea nu are nimic de-a face cu libertatea pentru că, exemplul singular în istoria Europei, libertatea ungurilor, a însemnat robia tuturor celorlalte neamuri din cadrul Imperiului Austro-Ungar.

Ridicarea acestui monstruos monument s-a făcut şi cu încălcarea legilor româneşti. Guvernul Brătianu a decis prin lege înlăturarea simbolurilor opresiunii maghiare. Guvernul actual al PSD ar fi trebuit să obţină întâi abrogarea legii respective şi abia după aceea să facă încă o dată dovada, cum s-a şi întâmplat, că nu are absolut nimic de-a face cu interesul naţional, cu interesele poporului român.

Fiind amplasată ilegal, sfidând legile acestei ţări, această statuie trebuie demontată, iar cei care au ridicat-o sancţionaţi. N-o faceţi dumneavoastră, o vor face cei care vor veni la Putere foarte curând.

Nu pot să nu îmi exprim surprinderea că la acest eveniment ruşinos au participat, duşi în lesă, şi pretinşi reprezentanţi ai Guvernului român. Cât de mult a putut decade clasa politică românească! Ruşine, ruşine, ruşine!