Amneziile lui Ioan Rus

25 Mai 2004

Vedeţi ce se întâmplă dacă-şi permite cineva să se ducă în afară fără aprobarea secţiei de propagandă a C.C. al P.S.D.? Este taxat drept nereprezentativ pentru România.

De altfel, eu mi-am intitulat declaraţia politică de astăzi „Amneziile lui Ioan Rus”.

Voi preda textul respectiv pentru stenogramă, însă îmi permit să-l completez cu două observaţii.

Una dintre observaţii este tentativa din ce în ce mai vizibilă de a ţine sub supraveghere şi monitorizare strictă a reprezentanţilor opoziţiei. În acest sens, sunt două exemple: la multe dintre adunările electorale organizate de către Filiala Cluj a Partidului România Mare au fost prezenţi în sălile unde s-au desfăşurat aceste manifestări şi poliţişti care n-au venit ca şi simpli cetăţeni, ci au venit cu misiune clară de a determina electoratul să se teamă, să fie speriat şi să nu-şi poată exprima aceste puncte de vedere critice la adresa bunăstării şi realizărilor deosebite ale actualului regim.

Al doilea exemplu este acela rezultat din declaraţia personală a ministrului de interne, aseară, pe un post local de televiziune, care-şi ameninţa interlocutorul că are fotografii prin care să demonstreze implicarea unor membri ai opoziţiei în aşa-zisa discreditare a sa personală.

Întreb de la acest microfon, are cumva P.S.D. angajat un serviciu secret în structurile sale prin care ţine sub supraveghere opoziţia? Cine dă dreptul ministrului de interne şi administraţiei internelor să folosească instituţiile statului pentru monitorizarea, filmarea, înregistrarea reprezentanţilor opoziţiei?

Din acest punct de vedere, adresez un apel reprezentanţilor diplomaţi ai ţărilor membre ale NATO şi ale Uniunii Europene, în sensul de a sesiza gravul pericol pe care-l reprezintă în momentul de faţă exacerbarea tentativelor de cenzură la nivelul manifestărilor politice şi iată, şi spirituale, ale celor care-şi permit să gândească altfel decât partidul mamut, partidul-stat.

În ceea ce priveşte textul acestei declaraţii, domnule preşedinte, îl predau la stenogramă.

Mulţumesc pentru atenţie.

„Amneziile lui Ioan Rus”

Spre sfârşitul emisiunii electorale difuzată de postul local de televiziune „Antena 1”, marţi, 18 mai a.c., Ioan Rus, candidatul P.S.D. la funcţia de primar al Municipiului Cluj-Napoca făcea o afirmaţie care îl descalifică şi demonstrează că nici el personal şi nici partidul pe care îl reprezintă nu înţeleg sensurile şi valorile democraţiei.

Astfel, declara că actualul primar, dr.ec.Gheorghe Funar, ales în mod democratic de electoratul clujean pentru trei mandate consecutive, nu ar fi şi primarul său. Motivul invocat de Ioan Rus este faptul că primarul şi-a permis să solicite, prin scrisori deschise, demisia sa din funcţia de ministru de interne. El mai afirma că aceeaşi solicitare ar fi făcut-o şi un deputat de Cluj al cărui nume nu l-ar fi reţinut. Singurul element pe care, chipurile, l-a păstrat memoria sa ar fi relaţia dintre deputat şi o cântăreaţă. Cum era de aşteptat, savantul candidat P.S.D. nu a reţinut nici numele acesteia.

Cel pe care nu şi-l aminteşte Ioan Rus are numele de Dan Brudaşcu. Vreme de aproape patru ani, Dan Brudaşcu a adresat Ministerului de Interne şi, ulterior, Ministerului Administraţiei şi Internelor, circa 200 de întrebări şi interpelări pe probleme ridicate de locuitori ai judeţului Cluj sau pentru a pune capăt unor abuzuri şi grave încălcări de lege săvârşite de reprezentanţii administraţiei judeţene sau locale, de organele de poliţie, de şefii altor instituţii şi servicii aflaţi în subordinea ministrului Ioan Rus.

Dacă este adevărat că nici după semnarea a peste 200 de documente adresate lui Dan Brudaşcu, Ioan Rus nu-şi mai aminteşte numele acestuia, atunci putem trage concluzia că, după patru ani, acesta habar nu are de problemele ministerului pe care, chipurile, l-ar conduce. Mai mult, tot în această perioadă, în mod unilateral, actualul ministru Ioan Rus l-a sufocat pe deputatul Dan Brudaşcu cu urări şi felicitări atât cu prilejul zilei de naştere, cât şi cu prilejul marilor praznice şi sărbători naţionale. Oare nici de acestea nu-şi aduce aminte amnezicul Ioan Rus?

În altă ordine de idei, „cântăreaţa” al cărei nume nu vrea să-l pronunţe Ioan Rus, nu este alta decât Sava Negrean, nume cunoscut în ţară şi peste hotare. Oare în ultimii 30 de ani, telespectatorul Ioan Rus nu a urmărit absolut nici o emisiune de folclor, nu a ascultat nici o transmisiune radio, nu a participat la nici un concert dintre sutele la care a participat şi Sava Negrean şi şi-a câştigat un bun renume datorită unui repertoriu deosebit şi unor calităţi vocale şi interpretative aparte?

Dacă nu i-ar fi fost cunoscut numele Savei Negrean, oare de ce, în 1996, cu prilejul spectacolului organizat de P.S.D. în campania electorală, Ioan Rus, personal, a invitat-o insistent pe Sava Negrean? Dar, spre nenorocul lui Ioan Rus, Sava Negrean a refuzat invitaţia.

Din acel moment, răzbunătorul Ioan Rus a decis pedepsirea Savei Negrean, fapt care azi înseamnă interzicerea apariţiei sale la manifestări cultural-artistice organizate în Municipiul Cluj-Napoca şi în judeţul Cluj. „Democratul” Ioan Rus reintroduce, astfel, cenzura în cultura românească şi încearcă, cu disperarea neputinciosului, să stopeze evoluţia artistică a unui nume de referinţă a cântecului popular românesc.

Având în vedere doar această amnezie dubioasă a candidatului P.S.D., dorim să întrebăm electoratul clujean dacă are încredere să aleagă un asemenea primar în municipiul reşedinţă de judeţ. Avem şi din acest exemplu dovada clară că se urmăreşte, în fapt, restauraţia comunistă, nu numai la nivel naţional, ci şi în municipiul nostru.

Personal, recomand domnului Ioan Rus, având în vedere amnezia de care dă dovadă, să nu îşi mai neglijeze sănătatea, cu atât mai mult cu cât calitatea oficială pe care, încă, o deţine şi în care a fost numit şi niciodată ales, necesită o foarte sănătoasă memorie.

Anunțuri

Stopaţi hidra satanisto-pesedistă!

11 Mai 2004

După cum cunoaşteţi, la 14 iulie 1789 a avut loc Revoluţia Franceză, care a schimbat din temelii nu numai ţara în care s-a desfăşurat, ci întreaga Europă, iar ulterior întreaga lume. Valorile pe care le-au afirmat revoluţinarii francezi: „Legalite, Fraternite, Egalite” vor rămâne reperele fundamentale ale oricărei democraţii. Din păcate, ca urmare a contextului intern şi internaţional nefavorabil, programul revoluţiei de la 1789 nu a putut fi materializat, situaţia din Franţa post-revoluţionară agravându-se de la an la an, de la o lună la alta. După 15 ani, ca urmare a slăbiciunii forţelor politice revoluţionare, în Franţa s-a instaurat primul imperiu. În opinia unor specialişti, acesta a însemnat, în fapt, curmarea aspiraţiilor revoluţionare cu care s-a pornit la căderea Bastiliei. Deşi, aparent, imperiul napoleonian a adus măreţie şi glorie poporului francez, făcând din Franţa una din cele mai mari puteri militare ale epocii, pe plan internaţional el a însemnat insecuritatea statelor, agresiune, război, moarte, suferinţe şi distrugeri fără de număr.

200 de ani mai târziu, în 22 decembrie 1989, are loc şi în România un eveniment pe care unii îl consideră revoluţie, iar alţii lovitură de stat. Evenimentul de acum 15 ani punea capăt unui întreg şir de dictaturi de care, începând din 10 februarie 1938, poporul român nu a mai putut scăpa. Aproape la fel ca în Franţa, în perioada care s-a scurs s-au adâncit confruntările politice, iar ţara întreagă, din punct de vedere economic şi social, se prăbuşeşte cu fiecare zi. Nivelul de trai al populaţiei este la cote care evidenţiază caracterul dramatic cu care se confruntă populaţia ţării.

Spre deosebire, însă, de forţele politice franceze, în România şi-a afirmat caracterul malefic şi distrugător, în principal, o forţă politică, care, în mod cameleonic, şi-a schimbat fără încetare numele, crezând că astfel populaţia va fi indusă în eroare cu privire la responsabilitatea ce îi revine. În prezent, aceasta se numeşte PSD şi este principalul beneficiar al distrugerii, sub toate aspectele, a României post-revoluţionare.

În momentul de faţă, la fel ca Franţa începutului de veac XIX, România se află la răscruce, existând riscul real al restauraţiei unei forţe de tip dictatorial, care să arunce ţara într-o situaţie fără întoarcere. Pentru a pune capăt regimului imperial al lui Napoleon Bonaparte, a fost nevoie de coalizarea tuturor statelor europene. Se cunosc şi nu comentez acum şi aici rezultatele, inclusiv pentru poporul francez.

În cazul în care poporul român nu va da dovadă de maturitate, înţelepciune şi clarviziune, el riscă să repete greaşeala făcută de poporul francez, lăsându-se atras într-o aventură periculoasă de cei care au furat revoluţia română. Riscul unei asemenea întâmplări nedorite nu se repercutează doar asupra populaţiei, ci şi asupra echilibrului european, pentru că aceasta ar însemna, în fapt, reîntoarcerea la regimul de tip dictatorial pentru înlăturarea căruia şi-au dat viaţa sute de tineri în decembrie 1989. Un alt efect la fel de grav este îndepărtarea României de obiectivele integrării în structurile Uniunii Europene, Uniune care nu admite state cu regimuri dictatoriale, respinge limbajul dublu şi duplicitar, ideea restauraţiei partidului unic şi totalitar, încălcarea principiilor statului de drept, încurajarea corupţiei şi a clanurilor mafiote.

Iată de ce alegerile din 6 iunie 2004 sunt la fel de importante ca şi ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 15 ani. În cazul în care populaţia României ar opta pentru regimul compromis al clanului Iliescu-Năstase, ţara s-ar condamna la subdezvoltare, la izolare, la domnia unei forţe politice obişnuită să guverneze după metode şi principii de tip mafiot. Avem sub ochii noştri, astăzi, o Românie adusă la sapă de lemn, o Românie sărăcită, umilită, batjocorită în demnitatea ei naţională, cu milioane de şomeri şi cu peste 15 milioane de cetăţeni săraci şi foarte săraci.

Cealaltă variantă, de fapt, singura adecvată acestei situaţii dramatice, este schimbarea, dar adevărata schimbare, iar soluţia nu este decât una singură: sprijinul categoric acordat de populaţia ţării singurei forţe politice responsabile, ferm angajată în lupta pentruapărarea interesului naţional – Partidul România Mare. 6 iunie 2004 ar putea deveni, aşadar, „Thermidor-ul” poporului român, data când Hyidrei dictaturii patronate de foşti agenţi KGB şi de gineri de înalţi demnitari comunişti i se poate tăia definitv capul. Rezultatul votului în favoarea PRM şi a candidaţilor săi, inclusiv la Cluj-Napoca şi în judeţul Cluj este, aşadar, mai mult decât hotărâtor.

Iată de ce vă cer tuturor să votaţi candidaţii PRM, pentru a nu da satisfacţie Satanei, de ziua sa, votând pe reprezentantul său pe pământ românesc, respectiv PSD.