Şantaj sau cacialma?

5 Octombrie 2004

Întreaga mass-media, clasa politică, dar şi opinia publică românească au fost surprinse sâmbătă, 2 octombrie a.c., când domnul Theodor Stolojan şi-a anunţat brusc retragerea din cursa pentru alegerile prezidenţiale.

Momentul nu a fost lipsit, după cum s-a văzut, şi de situaţii penibile, lacrimogene, datorate nu atât eroului, cât partenerului de alianţă al acestuia.

După ce Traian Băsescu a izbucnit teatral în lacrimi, făcând o ţară întreagă să creadă că Theodor Stolojan s-ar fi aflat pe marginea gropii, într-o situaţie disperată, fără ieşire, tot el, la mai puţin de 24 de ore, revine, aproape îşi acuză partenerul de laşitate şi pentru o ieşire elegantă, crede el, din această situaţie penibilă, inventează în stilu-i pompieristic arhicunoscut un şantaj al P.S.D., din cauza căruia partenerul său ar fi renunţat la confruntare.

Situaţia unică în România postdecembristă a declanşat un val de talk-show-uri şi dezbateri aprinse, care încearcă realist sau fantezist să crape firul în patru şi să descopere adevărul.

Decizia domnului Stolojan nu este rezultatul unui şantaj politic. Nu vrem să se înţeleagă că P.S.D. nu ar fi capabil de aşa ceva! În mod curent şi în extracampanie electorală, partidul-stat recurge curent la cele mai neortodoxe metode pentru a-şi şicana adversarii politici.

Partidul România Mare ştie acest adevăr mai bine decât oricine altcineva, pentru că unde altundeva decât în laboratoarele de diversiune şi propagandă mincinoasă ale P.S.D. s-au elaborat toate atacurile, interne şi externe, îndreptate împotriva noastră, toate etichetele mincinoase, toate minciunile supermediatizate cu bani de la bugetul de stat?

În cazul domnului Stolojan este vorba, însă, de cu totul altceva.

În luna mai a.c. am efectuat o deplasare în străinătate. Din delegaţie au făcut parte şi parlamentari ai PSD şi PNL. Pe parcursul vizitei am discutat de mai multe ori cu colegii din PNL, inclusiv privind perspectivele la alegerile locale şi parlamentare ale diverselor partide politice, interlocutorii mei liberali exprimându-şi în luna mai, subliniez, mari rezerve privind şansele lor la alegerile prezidenţiale. Insistând să aflu cauzele acestei neîncrederi, ei mi-au relatat următoarele: credem că domnul Stolojan nu este un candidat care să ne asigure victoria, asta în cazul în care, în final, va accepta să candideze. La insistenţele mele, deputaţii liberali au mai adăugat: „domnule, Stolojan este omul lui Iliescu”. Pentru a mă convinge, ei au mai precizat şi următoarele: „cu circa doi ani în urmă, după debarcarea preşedintelui Stoica, încercam să-l convingem pe domnul Stolojan să preia preşedinţia PNL. În timpul şedinţei, consiliera sa i-a înmânat telefonul mobil, spunându-i că este căutat de preşedintele Iliescu. Pentru a vorbi cu acesta, domnul Stolojan a ieşit din sala de şedinţe. Convorbirea a durat circa un sfert de ceas. După ce a revenit în sală, subit şi spre surprinderea tuturor celor prezenţi, domnul Theodor Stolojan a acceptat să preia funcţia de preşedinte al PNL, fără nici un fel de alte discuţii. Nu noi, membrii PNL prezenţi la şedinţă, l-am convins, ci, se pare, preşedintele Ion Iliescu.

Încă un element, au adăugat colegii mei parlamentari liberali. „În primăvara anului 2003, la Bruxelles a avut loc o scenă ai cărui eroi au fost domnii Viorel Hrebenciuc şi Călin Popescu-Tăriceanu. La un moment dat, a început o discuţie între cei doi. Iritat, domnul Hrebenciuc i-a spus pe un ton răstit lui Tăriceanu: „Vedeţi-vă de treabă, că noi mai avem în orice clipă pregătiţi alţi 3-4 Stolojeni, să-i punem să vă conducă partidul”.

În continuarea discuţiilor, ca să mă convingă, partea liberală a ţinut să-mi reamintească şi faptul că domnul Theodor Stolojan a fost „descoperit” şi promovat politic de către preşedintele Ion Iliescu. Mai mult, domnul Stolojan s-a aflat în staff-ul electoral al preşedintelui Iliescu. Concluzia pe care insistau colegii mei liberali să o accept era aceea că domnul Ion Iliescu l-a trimis pe domnul Stolojan în fruntea PNL cu un scop clar: fie apropierea după alegeri de PSD, în vederea formării unui guvern de coaliţie, fie ca un fel de as în mâneca preşedintelui, în privinţa succesorului său la Cotroceni.

Rememorându-mi cele spuse în urmă cu circa cinci luni, am tras concluzia – la rândul meu – că decizia domnului Stolojan înseamnă îndeplinirea misiunii ce i-a fost încredinţată în urmă cu doi ani de zile de domnul Ion Iliescu. Doar din acest motiv, şi nu din altele, Theodor Stolojan a recurs la o cacealma de proporţii care, cu siguranţă, va costa PNL-ul nu numai prestigiul, ci şi numeroase voturi.

În ideea revenirii sale în fruntea PSD, domnul Ion Iliescu a dorit, iar Theodor Stolojan l-a ajutat, să elimine cât mai mult posibil Opoziţia, asigurând – speră dumnealui – reuşita PSD în alegeri. Domnul Iliescu a recurs la asemenea soluţie datorită, pe de o parte, rezultatelor mult sub aşteptări ale PSD la alegerile locale, iar pe de alta, semnalelor descurajatoare privind perspectivele sumbre la alegerile parlamentare şi prezidenţiale. Păpuşar politic, domnul Ion Iliescu a sacrificat şansele candidatului PSD pentru Cotroceni, de dragul iluzoriei reuşite a PSD la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor. El i-o plăteşte, astfel, infatuatului prim-ministru Adrian Năstase, pentru desele înfruntări din ultimii ani, pentru că, în noile condiţii, este sigur că Adrian Năstase va pierde competiţia.

Dezamăgit de guvernarea dezastruoasă a PSD, dar şi neîncrezător în matrozul Băsescu, electoratul român va fi ajutat să aleagă corect pe viitorul preşedinte al României: senatorul Corneliu Vadim Tudor, singura soluţie de salvare a ţării din situaţia disperată în care se află şi datorită activităţii desfăşurată de către Alianţa „DA” în legislatura anterioară, şi de către PSD în legislatura pe cale să se încheie. Mulţumesc.

Anunțuri