Visurile imperiale ale Uniunii Europene

Dr. Dan BRUDAŞCU

Prăbuşirea, la sfârşitul anilor ’90, a Imperiului Sovietic, acest uriaş cu picioare de lut sau „închisoare a popoarelor din Răsăritul Europei”, i-a încurajat pe apuseni, aşa cum se întâmplă, în general, ori de câte ori o forţă economică şi militară ajunge să dispară, din diverse motive şi cauze, la un moment dat, ca să ocupe locul rămas liber în ecuaţia puterii nu doar la nivelul continentului european, ci şi la scară planetară. O perioadă, totuşi, câtă vreme cercuri de putere ex-sovietică mai deţineau anumite pârghii de control economic, comercial, politic, diplomatic sau militar, liderii politici vest-europeni au manifestat extrem de mare prudenţă, neîndrăznind să înfrunte sau să deranjeze pe participanţii ruşi la diverse reuniuni organizate şi desfăşurate în Occident.
Am fost de mai multe ori de-a dreptul şocat să constat că, în diverse locuri din vestul Europei, niciuna din chestiunile abordate la reuniuni, simpozioane, dezbateri, workshop-uri, etc. iniţiate, organizate sau găzduite de instituţii democrate vest europene, deveneau definitive doar după ce reprezentanţii ruşi erau consultaţi, iar opiniile lor, nu odată contrare celor ale reprezentanţilor statelor europene participante, erau cunoscute şi consemnate ca atare în documentele finale ale reuniunii respective . După ce au avut, însă, grijă să destructureze şi să destabilizeze ceea ce mai rămăsese din impozantul Imperiu Sovietic de altădată, occidentalii au trecut neîntârziat la acţiune, nu numai pentru a-şi crea, sub aspect organizatoric, premisele preluării locului ocupat altădată de Imperiul Sovietic în ecuaţia puterii la nivel continental şi global, ci şi pentru a intra apoi în competiţie cu un mai vechi adversar, devenit, după prăbuşirea fostului URSS, nu numai încrezător, ci şi dispreţuitor şi sfidător la adresa tuturor şi îndreptăţit să intervină brutal oriunde în lume pentru a impune himerica pax americana . Am în vedere SUA, care a considerat că, după prăbuşirea URSS şi a lagărului socialist, a rămas singura superputere din lume, îndreptăţită, nu de lege sau cutume diplomatice, ci de propria dorinţă, să intervină, inclusiv brutal, şi să modifice oricând doreşte, după bunul său plac, arhitectura politică şi strategică regională sau mondială.
Factorii politici şi militari de la Washington au devenit, curând, conştienţi de riscul de a fi obligaţi să împartă puterea cu acest nou pretendent european, respectiv cu Uniunea Europeană . Prin urmare, cu viclenie şi abilitate administraţia de la Washington a trecut la represalii. Pe de o parte a transformat NATO într-o unealtă de acoperire a intereselor americane în orice zonă a globului, fără însă a-şi asuma implicit şi costurile materiale şi financiare pentru aceasta. Astfel, încălcând pentru prima dată propriul statut, sub presiunea americană, NATO a ajuns să se implice efectiv, dar şi să creeze turbulenţe în afara continentului european, pentru care fusese conceput ca organism de apărare şi securitate în plan strategico-militar.
Pentru cercurile de afaceri şi militariste nord-americane, provocarea vest europenilor, care nu putea rămâne nepedepsită, a constituit-o, însă, momentul introducerii monedei euro şi tentativa de generalizare a acesteia ca monedă unică în toate statele atrase în Uniunea Europeană. Pentru cercurile financiare şi afacerile nord-americane în regiune o asemenea provocare a devenit inacceptabilă deoarece risca să afecteze definitiv afaceri extrem de profitabile pentru nord-americani.
Din momentul apariţiei monedei euro, americanii, hotărâţi să nu cedeze în lupta pentru supremaţia mondială,pe toate planurile, inclusiv bancar financiar, au trecut treptat la represalii împotriva Uniunii Europene în ansamblul ei sau a diverselor state mai vocale în susţinerea proiecteloi Uniunii. Cea mai recentă şi mai devastatoare dintre aceste măsuri o reprezintă actuala criză economică internaţională, concepută, coordonată şi declanşată de la Washington. Ea nu a apărut la voia întâmplării, ci a fost cu premeditate destinată în principal statelor membre ale Uniunii Europene , având în vedere că statele în care moneda euro nu a câştigat teren criza este simţită puţin sau aproape deloc. În schimb, statele care fac tranzacţii în principal în euro au fost lovite necruţător de această criză, declanşată în America şi dirijată de cercurile financiar-bancare de aici.
Nu întâmplător, se poate constata că, după declanşarea acestei crize, raportul de schimb valutar dintre euro şi monedele naţionale ale unor state membre ale U.E. a cunoscut fluctuaţii permanente, inclusiv descreşteri, în vreme ce a crescut substanţial şi constant rata de schimb a dolarului în raport cu diverse monede europene, inclusiv cu leul românesc.
De asemenea, putem constata că în statele mai puţin servile faţă de interesele americane în Europa şi la nivel mondial, amploarea crizei este mult diminuată, iar şansele ieşirii din criză şi recesiune ale economiilor respective, mult mai mari şi mai reale.
După cum se ştie, după 1990, o serie de trepăduşi politici de la Bucureşti, fără să aibă mandatul populaţiei , au decis trecerea României, cu arme şi bagaje, în barca nord-americană, îmbrăţişând, necondiţionat şi necritic, absolut orice proiect politic, militar sau diplomatic de inspiraţie nord-americană.
În perioada în care eram parlamentar român circula zvonul că o serie de oameni politici de la Bucureşti (de orientare PSD-istă) nu numai că acţionau şi curtau asiduu administraţia nord-americană, dar şi că ar fi „sponsorizat” alegerile pentru un nou mandat prezidenţia al lui George W. BUSH Jr. şi că, total aserviţi intereselor americane în ţara noastră, ei ar fi încredinţat, fără nici un fel de negociere prealabilă, executarea autostrăzilor din România unei firme nord-americane cu legături la Casa Albă , chiar dacă preţul perceput de aceasta este cel mai ridicat la nivel mondial fără a fi deplin justificat de calitatea lucrărilor executate. În schimbul acestei obedienţe şi slugărnicii, mult sub demnitatea unui demnitar ce apără interesele poporului său, au trezit mirare şi reacţii în rândul partenerilor noştri vest-europeni.
Discutând cu reprezentanţi ai puterii de atunci, mi s-a argumentat că acesta era, de fapt preţul, pe care l-au pretins nord-americanii în vederea primirii României în NATO.
Apropierea, mai mult decât necesară, a autorităţilor de la Bucureşti de administraţia nord-americană şi de interesele acesteia atât în Europa , cât şi în afara continentului , nu a întârziat să producă reacţii la adresa României din partea structurilor de conducere din U.E. În ochii liderilor vest-europeni, România era un partener care nu merită încredere şi nici sprijin în politicile sale economice şi sociale . Iată de ce, constatăm azi că România cunoaşte cea mai puternică criză economico-financiară şi nu se bucură nu de simpatia, ci de sprijinul minim din partea celor care ar trebui să ne devină parteneri. Aceştia consideră România ca un vasal al intereselor nord-americane şi deci ca un trădător al politicii noilor autorităţi de la Bruxelles. Tocmai din această cauză constatăm că partenerii noştri vest-europeni nu sunt nici impresionaţi de dificultăţile şi ameninţările cu care este confruntată România, nici de drama pe care o trăieşte poporul Român, nu doar pentru că are la conducere o clică perfidă şi fără simţ naţional, ci pentru că zeci de milioane de oameni sunt ameninţaţi cu dispariţia fizică în viitorul apropiat, ca urmare a sărăciei şi mizeriei ce se cronicizează.
În plus, ţara este tratată ca o colonie, lipsită în prezent de pârghii şi resurse şi incapabilă să evite situaţia critică în care a fost împinsă de inconştienţa unor lideri hrăpăreţi şi corupţi.
Războiul între SUA şi U.E. este abia la început. Pe termen scurt, forţele nord-americane par să fi câştigat prima parte a bătăliei, căci situaţia economică şi financiară a majorităţii ţărilor membre, inclusiv a României, a atins cote de-a dreptul alarmante. Ca unul căruia îi pasă ce i se întâmplă ţării sale, mă întreb ce am putea face pentru ca, măcar în al 11-lea ceas, să salvăm ce mai poate fi salvat şi să relansăm economic această ţară nenorocită nu atât de conjuncturi internaţionale nefavorabile, cât de o conducere mioapă, fără competenţe şi orizont şi cu un exagerat apetit al hoţiei şi înavuţirii personale, prin abominabile şi primitive fapte de corupţie.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: