Stopaţi hidra satanisto-pesedistă!

După cum cunoaşteţi, la 14 iulie 1789 a avut loc Revoluţia Franceză, care a schimbat din temelii nu numai ţara în care s-a desfăşurat, ci întreaga Europă, iar ulterior întreaga lume. Valorile pe care le-au afirmat revoluţinarii francezi: „Legalite, Fraternite, Egalite” vor rămâne reperele fundamentale ale oricărei democraţii. Din păcate, ca urmare a contextului intern şi internaţional nefavorabil, programul revoluţiei de la 1789 nu a putut fi materializat, situaţia din Franţa post-revoluţionară agravându-se de la an la an, de la o lună la alta. După 15 ani, ca urmare a slăbiciunii forţelor politice revoluţionare, în Franţa s-a instaurat primul imperiu. În opinia unor specialişti, acesta a însemnat, în fapt, curmarea aspiraţiilor revoluţionare cu care s-a pornit la căderea Bastiliei. Deşi, aparent, imperiul napoleonian a adus măreţie şi glorie poporului francez, făcând din Franţa una din cele mai mari puteri militare ale epocii, pe plan internaţional el a însemnat insecuritatea statelor, agresiune, război, moarte, suferinţe şi distrugeri fără de număr.

200 de ani mai târziu, în 22 decembrie 1989, are loc şi în România un eveniment pe care unii îl consideră revoluţie, iar alţii lovitură de stat. Evenimentul de acum 15 ani punea capăt unui întreg şir de dictaturi de care, începând din 10 februarie 1938, poporul român nu a mai putut scăpa. Aproape la fel ca în Franţa, în perioada care s-a scurs s-au adâncit confruntările politice, iar ţara întreagă, din punct de vedere economic şi social, se prăbuşeşte cu fiecare zi. Nivelul de trai al populaţiei este la cote care evidenţiază caracterul dramatic cu care se confruntă populaţia ţării.

Spre deosebire, însă, de forţele politice franceze, în România şi-a afirmat caracterul malefic şi distrugător, în principal, o forţă politică, care, în mod cameleonic, şi-a schimbat fără încetare numele, crezând că astfel populaţia va fi indusă în eroare cu privire la responsabilitatea ce îi revine. În prezent, aceasta se numeşte PSD şi este principalul beneficiar al distrugerii, sub toate aspectele, a României post-revoluţionare.

În momentul de faţă, la fel ca Franţa începutului de veac XIX, România se află la răscruce, existând riscul real al restauraţiei unei forţe de tip dictatorial, care să arunce ţara într-o situaţie fără întoarcere. Pentru a pune capăt regimului imperial al lui Napoleon Bonaparte, a fost nevoie de coalizarea tuturor statelor europene. Se cunosc şi nu comentez acum şi aici rezultatele, inclusiv pentru poporul francez.

În cazul în care poporul român nu va da dovadă de maturitate, înţelepciune şi clarviziune, el riscă să repete greaşeala făcută de poporul francez, lăsându-se atras într-o aventură periculoasă de cei care au furat revoluţia română. Riscul unei asemenea întâmplări nedorite nu se repercutează doar asupra populaţiei, ci şi asupra echilibrului european, pentru că aceasta ar însemna, în fapt, reîntoarcerea la regimul de tip dictatorial pentru înlăturarea căruia şi-au dat viaţa sute de tineri în decembrie 1989. Un alt efect la fel de grav este îndepărtarea României de obiectivele integrării în structurile Uniunii Europene, Uniune care nu admite state cu regimuri dictatoriale, respinge limbajul dublu şi duplicitar, ideea restauraţiei partidului unic şi totalitar, încălcarea principiilor statului de drept, încurajarea corupţiei şi a clanurilor mafiote.

Iată de ce alegerile din 6 iunie 2004 sunt la fel de importante ca şi ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 15 ani. În cazul în care populaţia României ar opta pentru regimul compromis al clanului Iliescu-Năstase, ţara s-ar condamna la subdezvoltare, la izolare, la domnia unei forţe politice obişnuită să guverneze după metode şi principii de tip mafiot. Avem sub ochii noştri, astăzi, o Românie adusă la sapă de lemn, o Românie sărăcită, umilită, batjocorită în demnitatea ei naţională, cu milioane de şomeri şi cu peste 15 milioane de cetăţeni săraci şi foarte săraci.

Cealaltă variantă, de fapt, singura adecvată acestei situaţii dramatice, este schimbarea, dar adevărata schimbare, iar soluţia nu este decât una singură: sprijinul categoric acordat de populaţia ţării singurei forţe politice responsabile, ferm angajată în lupta pentruapărarea interesului naţional – Partidul România Mare. 6 iunie 2004 ar putea deveni, aşadar, „Thermidor-ul” poporului român, data când Hyidrei dictaturii patronate de foşti agenţi KGB şi de gineri de înalţi demnitari comunişti i se poate tăia definitv capul. Rezultatul votului în favoarea PRM şi a candidaţilor săi, inclusiv la Cluj-Napoca şi în judeţul Cluj este, aşadar, mai mult decât hotărâtor.

Iată de ce vă cer tuturor să votaţi candidaţii PRM, pentru a nu da satisfacţie Satanei, de ziua sa, votând pe reprezentantul său pe pământ românesc, respectiv PSD.